Islanda își redeschide granițele pentru turiștii care s-au vaccinat împotriva coronavirusului
„Guvernul islandez a anunţat că toţi cei care sunt complet vaccinaţi împotriva COVID-19 vor putea călători în Islanda fără a fi supuşi unor măsuri la punctele de intrare în ţară, de exemplu testarea şi carantina”, a declarat executivul islandez într-un comunicat marţi seara.
Ţara situată în Atlanticul de Nord, care va deveni una dintre primele state care îşi deschid frontierele de la începutul pandemiei, a permis până acum accesul în ţară fără restricţii numai vizitatorilor vaccinaţi proveniţi din UE.
„De la 18 martie această scutire se va aplica cetăţenilor din afara spaţiului Schengen, inclusiv Marea Britanie şi SUA”, a spus guvernul islandez.
Guvernul de la Reykjavik speră ca măsura să ducă la atragerea unui număr cât mai mare de turişti care să contribuie la revigorarea economiei afectate de coronavirus.
Citește și:

Vicepremierul Dan Barna, la HotNews LIVE: Ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor, o sincopă de comunicare. Pentru un pacient care trebuie relocat în alt spital, că e dimineață, la prânz sau seara e o chestiune de percepție
Mitul că lockdownul ajută cuplurile să procreeze se spulberă de la lună la lună. Și nu doar în România, ci în aproape întreaga Europă
INTERVIU Daniel Dăianu: Sistemul fiscal român este profund inechitabil. Cei care ne dau lecții cum să fie un regim optim ar fi bine să ne ajute să combatem profit-shifting-ul masiv
The Truman Show? Un bărbat s-a încuiat într-o încăpere timp de 100 de zile și a transmis totul live / „Prețul corect” pentru care ar petrece 5 ani în izolare
Datele a peste un milion de utilizatori Clubhouse, rețeaua socială a miliardarilor, au fost publicate pe un forum de hacking