Democraţia este în declin în întreaga lume, va avertiza miercuri ministrul britanic de externe Dominic Raab într-un discurs care va expune pericolul pe care îl reprezintă regimurile autocrate pentru stabilitatea şi prosperitatea la nivel mondial, informează Reuters, citat de Agerpres. Marea Britanie a anunţat săptămâna aceasta o revizuire a politicii sale externe şi de apărare pentru a acorda prioritate influenţei în regiunea indo-pacifică ca modalitate de a modera puterea în expansiune şi asertivitatea Chinei comuniste.

Dominic RaabFoto: Justin Ng / Avalon Editorial / Profimedia Images

Pentru a proiecta această nouă agendă în plan internaţional în cadrul intervenţiei la Forumul de securitate american Aspen, Raab va prezenta această revizuire a politicii externe ca asumarea unei misiuni a "forţei ce susţine binele în lume", urmând să afirme că instituţiile democratice globale se află sub cea mai mare ameninţare de la sfârşitul Războiului Rece în anii 1989-90.

"Democraţia este în declin", va afirma şeful diplomaţiei britanice, adăugând că datele arată că în acest deceniu se preconizează ca producţia economică combinată a regimurilor autocrate să depăşească producţia combinată a democraţiile lumii.

"Tirania este mai bogată decât libertatea şi asta contează pentru noi, acasă, deoarece democraţiile stabile, care respectă libertatea, sunt mult mai puţin susceptibile să pornească un război, să găzduiască terorişti sau să declanşeze fluxuri mari de migranţi", a spus Raab.

"În general, nu întotdeauna, dar în general este mai uşor să faci comerţ cu ele şi este mai uşor să cooperezi cu ele pentru a rezolva problemele noastre comune".

De la votul din 2016 privind părăsirea UE, Marea Britanie îşi caută un nou rol pe scena globală care să respecte promisiunea făcută de cei care au militat pentru Brexit şi anume că, ieşind din UE, influenţa britanică va fi proiectată în întreaga lume şi va aduce o prosperitate economică mai mare.

Discursul lui Raab va încerca să demonstreze că Marea Britanie, deşi nu la acelaşi nivel economic şi militar ca SUA şi China, are acum o strategie pentru a răspunde acestor aşteptări.

Esenţial pentru acest plan este găsirea unui rol de lider în protejarea democraţiilor şi construirea unui nou sistem internaţional bazat pe valori democratice.

"Fără putere, fără influenţă economică, militară, diplomatică şi culturală, nu putem face nimic", va mai susţine Dominic Raab la Forumul de securitate Aspen.