Un american a fost acuzat de terorism în Michigan după ce a amenințat că-l va ucide pe președintele Joe Biden și pe alți oficiali democrați, au declarat marți autoritățile judiciare din nordul Statelor Unite, citate de AFP.

Joe Biden se adreseaza natiuniiFoto: Patrick Semansky / AFP / Profimedia Images

Joshua Doctor, în vârstă de 21 de ani, a postat mai multe comentarii pe platforma de partajare iFunny în ianuarie.

El a pretins că dorește să-i împuște pe președintele SUA, pe Nancy Pelosi, lidera democratilor din Congres, și pe guvernatorul democrat din Michigan, Gretchen Whitmer, pentru a fi „declanșatorul” unei noi revoluții americane, a declarat procurorul general al statului, Dana Nessel, într-un comunicat.

De asemenea, el avea înregistrat în telefonul său mobil informații despre fabricarea unei bombe și echipamentele necesare, potrivit declarației.

Bărbatul este acum acuzat de amenințare teroristă și de folosirea unui computer pentru a comite o crimă, două capete de acuzare potențial pedepsite cu câte 20 de ani de închisoare.

Acesta s-a predat autorităților marți și prima sa înfățișare în fața judecătorului este programată pentru 8 aprilie.

Guvernul SUA a emis la sfârșitul lunii ianuarie un buletin de alertă antiterorism dedicat pentru prima dată amenințării teroriste interne. El îi viza pe „extremiștii” opuși președinției lui Joe Biden.