Cultura populară îi portretizează ca pe niște soldați aflați la originea jafurilor sângeroase. O reputație care nu este total nemeritată, dar care merită să fie nuanțată. AFP face o listă cu cinci lucruri de știut despre vikingi.
De unde le vine numele
La fel ca multe lucruri despre ei, etimologia cuvântului „viking” este foarte dezbătută. În limba norvegiană veche (limba scandinavă veche), cuvântul apare ca „vikingr”, care denotă o persoană, iar cuvântul „viking” denotă o practică.
"Scandinavii nu au vorbit niciodată despre ei înșiși ca vikingi, ca identitate pentru oricine din Scandinavia. Cuvântul însemna mai mult o activitate, un raid sau o persoană care o face", spune Jan Bill, profesor de arheologie vikingă și curator la Muzeul Navelor vikinge din Oslo.
„Dar practica de astăzi este de a folosi + Viking + pentru a descrie orice scandinav din epoca Vikingă”, adaugă el. O perioadă cu contururi slab definite, dar care este situată în general între mijlocul secolelor VIII și XI.
Foloseau canabis și știau de Buddha
Dincolo de jafuri, vikingii au fost mari comercianți care au dispus de o rețea foarte largă de contacte, de la Marea Caspică până la Groenlanda.
Acest lucru este contestat, dar este, de asemenea, posibil să fi ajuns în America cu aproape cinci secole înaintea lui Cristofor Columb.
Unele relicve găsite în corăbiile vikinge folosite în ritualurile funerare ale unor oameni importanţi din aceste comunităţi scandinave demonstrează varietatea mare a culturilor cu care vikingii au intrat în contact.
Printre multe alte articole, o mică geantă de piele care conținea ... canabis a fost găsită pe una dintre cele două femei îngropate pe barca Oseberg.
„Semințele ar fi putut fi, așadar, pentru scopuri recreative, medicale sau pentru a produce plante de cânepă cu fibre pentru textile sau frânghii”, spune Jan Bill.
Textile și perle din Orient și monedele arabe pe care vikingii nu le-au folosit pentru valoarea lor în numerar, ci pentru greutatea lor în argint și alte metale prețioase, au fost, de asemenea, găsite pe diverse site-uri vikinge.
O statuetă de bronz reprezentându-l pe Buddha datând din această perioadă a fost găsită pe insula suedeză Helgö.
„Drakkare” sau nu?
Despre cuvântul „drakkar” se consideră că era folosit de epoca vikingă pentru a desemna corăbiile lungi folosite de scandinavi, care aveau uneori prora decorată cu un cap de dragon sculptat. Însă unii istorici susţin că acest termen este mult mai recent, provenind din secolul XIX şi că ar fi inspirat de termenul modern pentru dragon în limba suedeză – „drake” la singular şi respectiv „drakar” la plural.
Cuvântul este similar, dar nu identic cu cel folosit în limba nordică veche.
„Există de fapt şapte cazuri în care vasele sunt numite ‘dreki’ sau ‘drekar’ la plural, în poeme din epoca vikingă”, explică Jan Bill. „Însă nu era un termen tehnic, ci mai degrabă unul poetic”, a adăugat el.
Indiferent cum se numeau, istoricii sunt de acord că aceste corăbii lungi şi uşoare, cu carena plată pentru a putea urca pe cursul fluviilor şi râurilor, şi care navigau cu pânze sau cu vâsle, erau recunoscute în epocă pentru viteză şi flexibilitate, fiind capabile să traverseze întinderi deschise de apă.
Nu aveau coarne
Faimoasa bandă desenată Hägar Dünor trasează portretul unui viking cu o cască cu coarne și îmbrăcat rudimentar. Însă experţii susţin că vikingii ţineau foarte mult la modul în care arătau.
„Hainele lor erau foarte colorate. Iubeau bijuteriile şi zorzoanele”, susţine arheologul Camilla Cecilie Wenn de la Muzeul de Istorie Culturală din Oslo.
„Departe de modul monoton în care sunt portretizaţi, (vikingii) îşi dedicau mult timp pentru a arăta cât mai bine. Îşi spălau şi îşi periau frecvent părul şi barba”, a mai susţinut ea.
Cât despre coiful cu coarne… „nu este decât o invenţie modernă din perioada romantică”, explică Jan Bill.
„Niciunul dintre coifurile descoperite ce datează din epoca vikingă sau din secolele precedente nu are coarne”, a adăugat el.
”Vina” îi este atribuită costumierului Carl Emil Doepler, care în 1876 a adăugat coarne coifurilor de războinici pentru o reprezentaţie a operei „Inelul Nibelungilor ” de Richard Wagner, operă al cărui libret este inspirat din mitologia nordică.
Ciocneau cupele cu băutură?
Se spune că am moştenit de la vikingi obiceiul de a ciocni paharele la masă. Aceştia şi-ar fi ciocnit cupele în mod violent la ospeţe în aşa fel încât o parte din bere sau mied să se verse dintr-o cupă în cealaltă, ca o asigurare că băutura nu era otrăvită. Însă nu există dovezi care să sprijine această teorie.
Contrar credinței populare, vikingii nu îşi beau berea sau miedul din craniile duşmanilor învinşi pe câmpul de luptă.
10
5
