​Thailanda a amânat lansarea campaniei sale de imunizare cu vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca, din cauza temerilor legate de formarea de cheaguri de sânge la persoane vaccinate, informează AFP, citată de Agerpres. Campania de imunizare cu vaccinul Oxford/AstraZeneca trebuia să înceapă vineri, premierul Prayut Chan-O-Cha urmând să fie primul care primea acest vaccin, în faţa camerelor de luat vederi.

Vaccinare cu AstraZenecaFoto: Liselotte Sabroe / AFP / Profimedia

Cu toate acestea, la ora 8:30 (01:30 GMT), fostul general aflat la conducerea ţării nu s-a prezentat, evenimentul fiind brusc anulat. Acesta a fost înlocuit de o conferinţă de presă a autorităţilor sanitare.

"Administrarea vaccinurilor la thailandezi trebuie să fie sigură, nu trebuie să ne grăbim", a declarat presei Piyasakol Sakolsatayadorn, consilier al comitetului naţional responsabil cu campania de vaccinare împotriva COVID-19 în această ţară. "Deşi calitatea vaccinului AstraZeneca este bună, unele ţări au solicitat amânarea (utilizării sale) şi vom întârzia şi noi", a adăugat el.

Această decizie vine a doua zi după ce Danemarca, Islanda şi Norvegia au anunţat suspendarea administrării vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19, invocând principiul "precauţiei".

Agenţia Naţională de Sănătate din Danemarca, prima care a anunţat decizia, a invocat prudenţa după raportarea unor "cazuri grave de formare de cheaguri de sânge la persoane vaccinate", deşi "în prezent" nu a fost stabilită o legătură între vaccin şi cheagurile de sânge.

Austria anunţase luni că a încetat utilizarea unui lot de vaccinuri produse de laboratorul anglo-suedez, după decesul unei infirmiere de 49 de ani din cauza unor "grave tulburări de coagulare" la câteva zile după primirea vaccinului.

Laboratorul anglo-suedez şi guvernul britanic au reacţionat joi pentru a apăra vaccinul, pe care-l consideră "sigur" şi "eficace". În Thailanda, campania de vaccinare fusese deja lansată în urmă cu o lună cu vaccinul produs de laboratorul chinez Sinovac, angajaţii din sistemul medical fiind primii vaccinaţi pe 28 februarie.

Ţara, care a instituit restricţii severe pentru toţi cei care intră pe teritoriul său, a reuşit până acum să ţină sub control pandemia de coronavirus. Până în prezent, Thailanda a înregistrat circa 26.000 de infectări şi 85 de decese atribuite COVID-19.