SUA: Intrusul cu pălărie roz care a pătruns fără probleme în una dintre cele mai secrete baze militare americane /Aproape de Air Force One
Individul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a petrecut mai mult de cinci ore la baza militară Andrews de lângă Washington, s-a urcat într-un avion oficial și abia apoi a fost reținut, deoarece purta o pălărie amuzantă, a declarat reporterilor, inspectorul general al forțelor aeriene americane, Sami Said.
Ancheta asupra acestui incident, care a avut loc pe 4 februarie, a relevat un lanț de erori.
Pe baza Andrews, care întâmpină demnitari străini care vizitează Washingtonul, staționează avioanele oficiale americane, în special avionul prezidențial Air Force One. Măsurile de securitate sunt, prin urmare, deosebit de stricte, iar intrările sunt filtrate de soldați care verifică identitatea fiecărei persoane.
Dar în acea zi, un paznic care a spus că a fost „distras de problemele personale”, nu a verificat hârtiile bărbatului ajuns cu mașina la una dintre intrările la baza rezervată personalului, potrivit raportului Inspectorului general.
Individul a rătăcit apoi în jurul bazei câteva ore, cu mașina și apoi pe jos, înainte de a ajunge în terminalul rezervat vizitatorilor distinși. Când a fost întrebat ce face acolo, a plecat înspre pistă care trebuia să fie blocată.
Dar exact în acea zi, o ușă nu se închidea corect și a reușit să se strecoare prin deschidere. Apoi a mers pe pistă până la un C-40, o versiune militară a Boeing 737, unde membrii echipajului erau în pregătire.
Aceștia, crezând că este o persoană autorizată, nu i-au pus nicio întrebare. A rămas la bord câteva minute înainte de a pleca și, abia când a coborât din avion, a fost arestat, un aviator considerând suspect că a văzut un individ purtând o pălărie roz ce merge prin bază.
Deși acțiunile sale nu au putut fi stabilite timp de câteva ore, inspectorul general a spus că este „100%” sigur că bărbatul nu a putut niciodată să se apropie de Air Force One.
„Din punct de vedere fizic, era foarte departe, dar toate controalele de securitate pe care ar fi trebuit să le treacă acest individ înainte de a se apropia de avionul prezidențial sunt atât de mari încât i-ar fi fost imposibil să le treacă”, a asigurat el. "Această zonă este extrem de sigură."

INTERVIU Pentru noi, roboții sunt soluții la probleme. Am învățat cum să primim un refuz și cum să câștigăm încrederea celor care investesc în noi / Doi elevi, despre pasiunea lor
Vaccinarea nu este suficientă. Economist român care locuiește la Londra, despre “lecția britanică”
Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României
Cum și-a petrecut Vlad Voiculescu ziua demiterii din funcția de ministru al Sănătății
Ziua demiterii lui Vlad Voiculescu. Ce le-a explicat Barna colegilor despre discuția cu premierul
Landerul InSight al NASA luptă pentru supraviețuire și va intra în hibernare de urgență
Acolo nu-i doar "un soldat".
Si cand te prezinti cu palariuta roz esti observat de la cel putin 100 de mile,nu dupa ce te-ai plimbat cinci ore.
Palariuta roz si-a facut periplu cu ingaduinta conducerii,fi sigur,
Sa faca si ei o aroganta,ca sa aiba ce sa comenteze si cei saraci cu duhul.
Nimic mai mult.