Votanții elvețieni decid duminică în privința propunerii de interzicere a acoperitorilor faciale, referendumul fiind considerat un test al atitudinii față de musulmani, transmite Reuters.

Referendum ElvetiaFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Profimedia

Propunerea înaintată prin sistemul elvețian de democrație directă nu menționează direct Islamul și este menită, de asemenea, să oprească protestatarii violenți să poarte măști, însă politicienii locali, presa și cei care fac campanie în favoarea ei au denumit-o neoficial ”interdicția burka”.

Sondajele de opinie indică faptul că măsura ar putea trece la limită, devenind astfel lege.

”În Elveția, tradiția noastră este să-ți arăți fața. Este un indicator al drepturilor noastre fundamentale”, a declarat Walter Wobman, președinte al comisiei pentru referendum și parlamentar al Partidului Poporului.

El a spus că acoperitoarele de față sunt ”un simbol al acestui Islam politicizat, extrem, ce a devenit tot mai proeminent în Europa, însă nu-și are locul în Elveția.

Propunerea a fost făcută dinaintea pandemiei de coronavirus, adunând sprijinul necesar pentru susținerea referendumului în 2017.

Relația Elveției cu Islamul este tensionată de ceva vreme, după ce populația a votat în 2009 interdicția de construire de noi minarete, iar două cantoane deja au interzis deja acoperitoarele faciale.