Papa Francisc a aterizat vineri în Irak pentru cea mai riscantă vizită externă a sa de după alegerea sa din 2013, spunând că a simțit că este de datoria sa să facă această vizită ”simbolică” deparece Irakul a suferit atât de mult, pentru atât de mult timp, transmite Reuters.

Papa FranciscFoto: Vatican Media-CPP-IPA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Un avion Alitalia, cu Sfântul Părinte, anturajul și forțele sale de protecție, plus circa 75 de jurnaliști, a ajuns pe aeroportul din Bagdad înainte de ora locală 14.00.

Irakul a mobilizat mii de persoane din forțele de securitate pentru a-l proteja pe Papa de 84 de ani în timpul vizitei, ce vine după o serie de atacuri cu rachete și kamikaze ce au stârnit îngrijorări în privința securității lui Francisc I.

”Sunt bucuros că fac din nou vizite”, le-a spus el jurnaliștilor de la bordul avionului său, în condițiile în care este prima sa călătorie externă de după noiembrie 2019.

”Aceasta este o vizită simbolică și o datorie către un tărâm care a fost martirizat pentru atât de mulți ani”, a adăugat Papa Francisc.

În turneul său, capul Bisericii Catolice va călători cu avionul, elicopterul și mașini blindate în patru orașe, inclusiv în zone unde nu pot ajunge cei mai mulți demnitari străni, cu atât mai puțin într-o perioadă așa scurtă de timp, notează Reuters.

El va ține o slujbă la o biserică din Bagdad, se va întâlni cu cel mai înalt cleric șiit în orașul Najaf din Sud, iar apoi va merge în nordul țării, la Mosul, fost bastion al Statului Islamic și unde armata a fost nevoită anul trecut să golească străzile pentru vizita premierului irakian.