Poliţia Capitoliului a cerut Departamentului american al Apărării prelungirea cu două luni a prezenţei membrilor Gărzii Naţionale la sediul Congresului SUA, informează Medifax citând agenţia Associated Press.

Baricada a Garzii Nationale la CapitoliuFoto: Bryan Dozier / Shutterstock Editorial / Profimedia

Pentagonul a anunţat că examinează solicitarea, conform unor oficiali din domeniul apărării.

Cererea evidenţiază preocupările privind securitatea sediului Congresului Statelor Unite, la două luni după violenţele soldate cu cinci morţi şi zeci de răniţi.

Solicitarea de menţinere a membrilor Gărzii Naţionale a fost făcută în ultimele 36 de ore, în contextul temerilor privind un posibil complot care ar viza Capitoliul. Peste 5.000 de membri ai Gărzii Naţionale se află în momentul de faţă în centrul Washingtonului.

"Vrem să înţelegem care este planul. Nu ne place să vedem gardul metalic, porţile, prezenţa oamenilor în uniformă în jurul Capitoliului. Nu putem depinde de Garda Naţională în materie de securitate", a declarat Elissa Slotkin, o membră democrată a Camerei Reprezentanţilor.

Miercuri, autorităţile din Statele Unite au anunţat măsuri suplimentare de securitate la Capitoliu de teama unui atac al unui grup extremist.

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a avertizat că riscurile generate de rasism şi de extremismul antiguvernamental vor persista până cel puţin în 2022. "Evaluarea noastră este că ameninţările extremiste interne vor continua să genereze riscuri ridicate privind violenţe în SUA. Ne aşteptăm ca extremiştii cu motivaţie rasială şi etnică, precum şi extremiştii antiguvernamentali şi antiautoritate să continue să genereze ameninţări de terorism intern în cursul anului 2021 şi chiar în 2022", a declarat Jill Sanborn, director adjunct al diviziei antiterorism a FBI.

Autorităţile americane au arestat peste 270 de indivizi în cadrul investigaţiei privind violenţele comise la Capitoliu pe 6 ianuarie, soldate cu cinci morţi şi zeci de răniţi.