Alegerile locale şi regionale din Italia, programate iniţial pentru sfârşitul primăverii, vor fi amânate din cauza pandemiei de coronavirus, au declarat joi două surse guvernamentale, în contextul unor semnale privind o înmulţire a cazurilor pe fondul răspândirii noilor tulpini, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Alegerile locale din multe dintre marile oraşe din Italia, printre care Roma, Milano, Torino şi Napoli, vor avea loc între 15 septembrie şi 15 octombrie, au spus sursele, adăugând că decizia a fost aprobată de guvern printr-un decret.

Alegerile regionale din Calabria vor fi de asemenea amânate, au spus sursele.

Alegerile locale sunt cruciale în Italia pentru că influenţează deseori politica naţională, în contextul în care liderii de partid îşi consolidează influenţa prin controlul asupra oraşelor şi regiunilor puternice.

Majoritatea partidelor din spectrul politic susţin guvernul de uniunea naţională condus de Mario Draghi, fost director al Băncii Centrale Europene, ceea ce înseamnă că administraţiile locale sunt una dintre puţinele zone unde partidele îşi pot aplica fiecare propriile politici.

Politicienii începuseră deja să se pregătească pentru alegerile locale, însă autorităţile sanitare au atras atenţia că Italia ar putea fi lovită de un al treilea val de infectări în următoarele săptămâni.

Numărul cazurilor de coronavirus a crescut cu circa 25% în primele patru zile ale acestei săptămâni comparativ cu aceeaşi perioadă din săptămâna trecută.

Guvernul a dispus marţi închiderea şcolilor în zonele puternic afectate de COVID-19 şi a prelungit restricţiile aflate deja în vigoare asupra magazinelor şi deplasărilor până după Paşte.