Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, a anunţat, miercuri seară, pe o reţea de socializare online, că "totul este bine" în închisoare. "Totul este bine pentru mine. Există chiar şi o bară de tracţiuni în curte", a anunţat Aleksei Navalnîi, prin Instagram, conform Mediafax care citează Agenţiei France-Presse şi cotidianului Ouest France.

Alexei NavalniiFoto: Babushkinsky District Court / TASS / Profimedia Images

Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, se află într-un penitenciar situat în regiunea Vladimir, la aproximativ 100 de kilometri est de oraşul Moscova, conform Comisiei ruse de Monitorizare Penală.

O instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu. Aleksei Navalnîi a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020.

O relicvă a perioadei sovietice, majoritatea pedepselor cu închisoare din Rusia sunt executate în lagăre de prizonieri situate uneori la sute de kilometri distanță de orice așezare umană.

Munca deținuților, de obicei în ateliere de cusut sau de fabricare a mobilei, este adesea obligatorie în aceste colonii penale.

Un purtător de cuvânt al FSIN a declarat pentru AFP că nu poate oferi detalii despre locul de detenție al lui Navalnîi, neavând dreptul să dezvăluie date personale legate de deținuți.