Numirea lui Mario Draghi în funcția de premier al Italiei cu sprijinul majorității, dacă nu al tuturor, partidelor politice a fost salutată ca o veste bună pentru Italia și pentru UE. E o veste bună și pentru președintele Emmanuel Macron.
Conducătorul Franței primește astfel un partener la Roma, un avocat influent și credibil al unei integrări europene mai aprofundate - fix în momentul în care Germania se pregătește pentru o schimbare la vârf. Atunci când Angela Merkel va părăsi funcția de cancelar german, Draghi și Macron ar putea deveni noul tandem al puterii în UE.
O alianță între a doua și a treia economie a zonei euro, optând pentru mai multă solidaritate și mai mulți stimuli poate părea naturală, însă până acum nu s-a concretizat. În timpul crizei datoriilor din zona euro Franța a fost reticentă să se separe de Berlin și să se alinieze cu celelalte state mediteraneene pentru a nu amplifica riscul de credit între obligațiunile franceze și cele germane.
Cu doi ani în urmă relațiile franco-italiene s-au prăbușit la cel mai scăzut nivel postbelic după ce Luigi Di Maio, atunci vicepremier, își declarase susținerea pentru protestatarii antiguvernamentali francezi.
Președintele francez pro-UE devenise o țintă convenabilă pentru populiștii eurosceptici ai Italiei, în căutare de capital politic pe plan intern. Italia era totodată nemulțumită de, în percepția ei, lipsa de solidaritate a Franței în cursul crizei migrației din 2015-2016, cât și de preluarea unor companii italiene de către rivalele lor franceze.
Relațiile s-au ameliorat când Roma a adoptat o direcție mai pro-UE sub al doilea guvern Giuseppe Conte. Franța și Italia s-au aflat amândouă printre cei nouă semnatari ai scrisorii din martie 2020 care pleda pentru „un instrument de credit comun lansat de o instituție europeană” în sprijinul statelor grav afectate de pandemie. Ea a fost sămânța din care a răsărit planul fondului de redresare UE conceput de Paris și Berlin și aprobat de toate cele 27 de state membre sub numele „Next Generation EU”. E cel mai mare pas înainte în materie de integrare după adoptarea monedei euro și totodată cea mai mare realizare a lui Macron pe plan european.
„Macron a dat dovadă azi de [aptitudini de] conducere cu Next Generation EU”, a declarat Enrico Letta, fost premier italian și decan al Școlii de Afaceri Internaționale din cadrul Institutului de Studii Politice din Paris. „Nu la fel au stat lucrurile cu Sarkozy acum 10 ani. Atunci era vorba să stea sub umbrela germană și să evite orice risc. Pentru Franța a fost bine, dar prețul a fost că Europa nu a avut nici o soluție pentru criză.”
În calitatea ei de cel mai mare beneficiar al fondului de redresare, mult va depinde de capacitatea Italiei de a cheltui banii cu înțelepciune. Pentru Roma e o șansă rară de a face investiții productive. Draghi „știe probabil mai bine decât oricine ce trebuie făcut pentru a profita de această șansă unică într-o viață de om astfel încât să combată longeviva slăbiciune a țării”, a apreciat Silvia Merler de la Algebris Policy Forum.
Dacă va rata șansa, va crea dubii cu privire la capacitatea Italiei de a supraviețui în interiorul zonei euro. Ar discredita ideea de a se ceda mai multă suveranitate către UE în schimbul unei solidarități mai mari. Lui Conte îi lipsea susținerea politică pentru a putea cheltui cu folos banii de redresare. Acesta e principalul motiv pentru care numirea lui Draghi este atât de importantă pentru partizanii unei Europe mai puternice, precum Macron.
O a doua speranță este aceea că, după ce a modernizat politica monetară în calitate de președinte al Băncii Centrale Europene, Draghi poate contribui la restructurarea politicii fiscale a zonei euro prin reguli privitoare la deficit și datorii mai favorabile creșterii economice și cu un buget permanent pentru amortizarea șocurilor. Va fi nevoie ca Berlinul și alte capitale nordice să fie convinse. Dar dacă Draghi va putea face o parte din temele pentru acasă pe care le-a cerut în mod repetat guvernelor naționale, acest lucru va ajuta.
„Draghi e în favoarea unei integrări europene mai aprofundate, care să combine responsabilitatea națională cu solidaritatea europeană”, a declarat Marta Dassù, fostă adjunctă a ministrului de externe și președintă a grupului de reflecție Aspen Italia. „Sunt două fațete ale aceleiași monede.”
Cheltuirea eficientă a fondurilor UE și reformele fiscale sunt „pilonii unei alianțe bune” între Paris și Roma, afirmă Letta. Dar cele două capitale nu sunt perfect aliniate. Atât Dassù cât și Letta îl consideră pe Draghi un atlantist în chestiunile de securitate și, la fel ca Berlinul, un sceptic în privința ideii de „autonomie strategică” a lui Macron.
Macron a declarat luna trecută pentru Financial Times că el e sceptic în privința unui scenariu în care „Parisul dansează cu Berlinul, face Roma geloasă, iar când Berlinul nu se comportă suficient de amabil Parisul îl lasă și dansează cu Roma”. Cu toate acestea, el s-a declarat „foarte bucuros să-l aibă înapoi [pe Draghi]”, precizând că „cred că este o șansă pentru noi toți”.
