Un lanț de parcuri de vacanță din Marea Britanie a folosit până recent o listă de „musafiri indezirabili” pentru a împiedica persoanele cu nume irlandeze să facă rezervări, a anunțat marți autoritatea pentru combaterea discriminării din această țară, potrivit Reuters și BBC.

PontinsFoto: Peter Byrne / PA Images / Profimedia Images

Lista folosită intern de compania Pontins și obținută de presă a inclus nume întâlnite în Irlanda și în rândul britanicilor cu origini irlandeze precum Doherty, Gallagher, Murphy, Nolan, O'Brien și O'Connell.

Scopul listei era de a împiedica călătorii irlandezi și de etnie romă să facă rezervări la facilitățile Pontins, potrivit unui avertizor de integritate care a reclamat compania la Comisia pentru Egalitate și Drepturile Omului din Marea Britanie.

„Nu este greu să facem o paralelă între listele de 'musafiri indezirabili' afișate în ferestrele hotelurilor în urmă cu 50 de ani care interziceau explicit persoanele irlandeze și de culoare”, a declarat Alastair Pringle, directorul executiv al comisiei.

„Interzicerea unor persoane de la a accesa anumite servicii pe baza rasei lor este discriminatorie și ilegală. Este puțin spus să zicem că asemenea politici sunt depășite”, a adăugat acesta.

Avertizorul de integritate a relatat că a fost îndrumat să refuze sau anuleze rezervări ale clienților cu numele aflate pe listă în timp ce lucra la serviciul de rezervări al Pontins.

Britannia Jinky Jersey Limited, compania care deține Pontins, a semnat o înțelegere cu Comisia pentru Egalitate din Marea Britanie în care și-a luat angajamentul de a preveni practicile discriminatorii în viitor.

„Britannia Jinky Jersey Limited a convenit să lucreze alături de Comisia pentru Egalitate și Drepturile Omului pentru a extinde instruirea angajaților săi și să creeze proceduri care să promoveze egalitatea în toate afacerile sale”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

Un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson a descris lista ca fiind „complet inacceptabilă”.