Rosamund Pike a câştigat duminică seară, în cadrul celei de a 78-a ediţii a Globurilor de Aur, premiul pentru cea mai bună actriţă într-un film de comedie-musical pentru rolul din "I Care A Lot", informează contul de Twitter al acestor trofee decernate de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), citat de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

La această categorie au fost nominalizate actriţele Maria Bakalova ("Borat Subsequent Moviefilm"), Kate Hudson ("Music"), Michelle Pfeiffer ("French Exit"), Rosamund Pike ("I Care A Lot"), Anya Taylor-Joy ("Emma").

Acesta este primul Glob de Aur câştigat de Rosamund Pike. Actriţa britanică a mai fost nominalizată de două ori la Globul de Aur: în 2015, pentru rolul din filmul "Gone Girl", şi în 2019, pentru interpretarea din lungmetrajul "A Private War".

În 2020, Globul de Aur la această categorie a fost câştigat de Awkwafina cu rolul din "The Farewell".

Cea de-a 78-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur are loc la ora transmiterii acestor informaţii şi se desfăşoară în format virtual. Evenimentul, difuzat în direct din New York şi Los Angeles de postul de televiziune american NBC, este prezentat pentru a patra oară de actriţele Tina Fey şi Amy Poehler.

Decernate pentru prima dată în 1944, Globurile de Aur recompensează cele mai bune interpretări şi producţii din industria cinematografică şi de televiziune, grupate în 25 de categorii.