Statele Unite au interzis joi intrarea pe teritoriul său pentru fostul procuror general al Slovaciei, Dobroslav Trnka, o persoană controversată, arestată anul trecut în legătură cu o anchetă de corupție, potrivit AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Dobroslave Trnka "a fost implicat în acte de corupție care au subminat statul de drept și încrederea opiniei publice slovace în instituțiile lor democratice, în funcționarea lor și în procesele lor publice", a declarat secretarul de stat american Antony Blinken într-o declarație.

Fiul fostului procuror este vizat de aceeași sancțiune. "Statele Unite continuă să stea alături de slovaci în lupta lor împotriva corupției", a adăugat ministrul.

Fostul procuror este acuzat că a acceptat mită și că a fost implicat în alte acte de corupție în timp ce era în funcție. În 2011, parlamentul țării sale a refuzat să îl numească din nou pentru un nou mandat. Premierul de atunci, Iveta Radicova, amenințase că va demisiona dacă îi va fi reînnoit mandatul.