Amnesty International i-a retras calificativul de „prizonier de conștiință” lui Alexei Navalnîi / Avalanșă de critici la adresa organizației neguvernamentale

de S.J.     HotNews.ro
Miercuri, 24 februarie 2021, 15:06 Actualitate | Internaţional


Alexei Navalnii
Foto: Babushkinsky District Court / TASS / Profimedia Images
Amnesty International a anunţat miercuri că îi retrage opozantului rus Alexei Navalnîi calificativul de „prizonier de conştiinţă” pe care i-l atribuise în luna ianuarie, din cauza unor afirmaţii din trecut în care instiga la ură, relatează AFP și Moscow Times, potrivit Agerpres.

„Amnesty International a luat decizia internă de a nu-l mai califica pe Alexei Navalnîi drept prizonier de conştiinţă din cauza comentariilor pe care le-a făcut în trecut”, a indicat organizaţia cu sediul la Londra, într-un email trimis France Presse, confirmând astfel informaţiile apărute anterior în mass-media rusă.

„Unele dintre aceste comentarii, pe care Navalnîi nu le-a denunţat în mod public, se încadrează în categoria de apeluri instigatoare la ură, ceea ce este în contradicţie cu definiţia Amnesty pentru prizonierul de conştiinţă”, a adăugat organizaţia, care asigură că „va continua să se lupte pentru eliberarea sa”.

Alexei Navalnîi (44 de ani) este încarcerat de la jumătatea lunii ianuarie, mai exact de la revenirea sa în Rusia din Germania, unde a primit îngrijiri după ce a fost otrăvit în luna august cu agent neurotoxic Noviciok de uz militar, otrăvire de care el acuză Kremlinul.

Ulterior, el a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz de fraudă datând din 2014, pe care îl denunţă ca fiind orchestrat politic.

În anii 2000, Alexei Navalnîi a participat la numeroase manifestaţii ale Marşului rusesc, adunare anuală a micilor grupări de extremă dreaptă sau monarhiste, care folosesc cu regularitate un discurs naţionalist şi rasist pentru a critica, în special, migranţii din Asia Centrală sau din republicile musulmane din Caucazul rus.

Devenit principalul opozant al Kremlinului, el şi-a îmblânzit discursul, abandonând această retorică pe care a justificat-o prin dorinţa de a vorbi cu toate sferele opoziţiei faţă de Vladimir Putin.

Decizia Amnesty International a provocat o avalanşă de critici din partea aliaţilor lui Alexei Navalnîi, care au apreciat că organizaţia a cedat în faţa unei campanii organizate de defăimare a acestuia.

Aleksandr Artemiev, responsabilul AI pentru Europa de Est şi Asia Centrală, a declarat miercuri pentru portalul rusesc Meduza că Amnesty International a primit numeroase cereri de verificare a declaraţiilor lui Navalnîi, fără să excludă că aceste solicitări să fie „parte a unei campanii coordonate de discreditare” a opozantului în alte ţări.

O sursă din cadrul AI a declarat, sub rezerva anonimatului, pentru publicaţia independentă rusă Mediazona că „persoanele având legături cu RT (Russia Today) în diferite ţări” ar putea fi în spatele campaniei de discreditare a lui Navalnîi.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2183 vizualizari

  • -7 (21 voturi)    
    adica? (Miercuri, 24 februarie 2021, 15:14)

    srpc [utilizator]

    a facut sau nu acele afirmatii? daca da, ce discreditarea lui peshte viseaza fanii lui?
    • +10 (10 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 24 februarie 2021, 16:14)

      [anonim] i-a raspuns lui srpc

    • +1 (3 voturi)    
      Csf, ncsf (Miercuri, 24 februarie 2021, 19:32)

      cato [utilizator] i-a raspuns lui srpc

      Evident ca Alexandru Navalnîi a zis mai multe măgării, dar cititorii Hotnews vor doar să li se confirme propriile opinii, nu adevărul. Așa că își dau minus.
  • +11 (25 voturi)    
    Navalnai, victima prostiei numite "cancel culture" (Miercuri, 24 februarie 2021, 15:28)

    animatron [utilizator]

    KGB-ul (acum FSB) s-a folosit intotdeauna de ONG-uri, e simplu si ofera un excelent paravan de "societate civila".

    Spionajul rus sovietic e parte la fondarea a numeroase ONG-uri din Occident, alea cu scop "pacifist" erau eficiente la scos in strada "idioti utili" contra "rachetelor nucleare americane".

    Mai nou sunt cele "fara frontiere" si alea "ecologiste", ajuta foarte mult la creat diviziune, tensiuni sociale, blocaje, cheltuieli suplimentare la bugete, amplificarea reactiilor nationaliste, etc.

    Din pacate, aceiasi "idioti utili" binevoitori si ignoranti din Vest se opun din rasputeri unei simple masuri, cea de control al finantarii ONG-urilor din Europa.

    Cand se merge pe firul banilor, gasim in final si cine comanda campaniile de linsaj mediatic, cine dezinformeaza, etc.

    Acum publicul nu are idee care sunt ONG-urile finantate indirect de China, Rusia, tari islamice sau organizatii oligarhice.

    Navalnai, fara sa fi ramas la convingerile din tinerete, nu impartaseste nici pe departe cretinismele "woke" si distopiile orwelliene ale stangii occidentale.

    Iar ceea ce i-a atras furia "cancel culture" a marxistilor (e plin la Amnesty din astia) e faptul ca a criticat foarte dur cenzurarea presedintelui Trump.

    Oricum, acum puteti vedea cu totii cata ipocrizie si minciuna e in propaganda stangista.

    Navalnai, incarcerat de Putin si denuntat ca "incitator la ura" de catre un ONG de stanga occidentala (de fapt o filiala KGB).
    • +2 (6 voturi)    
      Ai dreptate (Miercuri, 24 februarie 2021, 19:30)

      Bogdan_100 [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      KGB-ul ii numea idioti utili in perioada razboiului rece. Idioti au ramas cat de utili mai sunt nu mai e asa sigur. Opinia publica din Vest a cam inteles majoritar cat "adevar" e in spatele acestor ONG-uri finantate de Moscova
    • +1 (3 voturi)    
      Poate Salvini, Mariane Le Pen, Orban? (Miercuri, 24 februarie 2021, 20:02)

      veganu [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Zici ca marxistii, stangistii, ONG-urile ecologiste si "fara frontiere" (reporteri?) sunt controlati de Rusia? Pana acum exemplele concrete au cam lipsit, mai multa gargara. Pana una alta au fost ceva dovezi in legatura cu Salvini, Le Pen.. Orban e deja pe fata.

      La noi exista un control strict cu legea spalarii banilor, inclusiv la ONG-uri, incat in mod normal si pentru a dona un pix ar trebui sa faci o copie de CI beneficiarului. ONG-urile daca le controlezi strict, nu mai sunt NON-guvernamentale.. Sa ne aducem doar aminte de Dragnea si Rise Project. Sau sa facem si noi ca rusii, sa permitem doar ONG-urile "virgine" cu finantare pur romaneasca, eventual si cu alte criterii ca sa fie un fel de cantatorii partidului.

      https://www.buzzfeednews.com/article/albertonardelli/salvini-russia-oil-deal-secret-recording

      https://www.bbc.com/news/world-europe-39478066

      De Orban nu mai dau exemplu, ca sunt prea multe exemplele despre dragostea lui cu Moscova..

      Daca tie ti se pare ca a numi "gandaci de bucatarie" un grup de oameni nu este incitatoare la ora (discurs de ura) inseamna ca ai probleme grave la busoala morala.
  • 0 (0 voturi)    
    Să vă fie clar: (Joi, 25 februarie 2021, 23:37)

    revelare [utilizator]

    Rușii dizidenți adevărați sunt doar aceia , care acceptă că Rusia este este opresoarea a multor popoare. Orice aceștia sunt de obicei anonimi ori au fost omorâți demult.
    Cea mai mare păcăleală le-a tras-o Soljenițân. El voia doar o „democratizare ” în URSS, dar nici vorbă una, care să implice și eliberarea popoarelor subjugate de ruși.
    chiar în Arhipelagul Gulag are un pasaj în care un critică pe un preot basarabean trimis în Gulag pt „naționalism” românesc. Pe vremea Războiului Rece era o chestie nesemnificativă... Așa cum Puterile vestice au trebui să conlucreze cu Stalin contra lui Hitler, Armata americană cu Mafia, serviciile americane cu talibanii în Afghanistan... Cică „te faci frate cu dracu' ca să treci puntea”. Dar după ce ai trecut puntea, ai rămas cu dracu' pe cap...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by