Poliţia olandeză a confiscat în portul Rotterdam 1,5 tone de heroină, cea mai importantă captură realizată în Olanda, şi a arestat cinci bărbaţi în cadrul unei strânse colaborări cu poliţia britanică, au anunţat marţi procurorii, potrivit AFP și Agerpres.

Portul RotterdamFoto: Pro Shots Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Drogurile, descoperite într-un container plin cu sare de Himalaya provenit din Pakistan, aveau o valoare de 45 de milioane de euro la revânzarea pe piaţă. Cinci bărbaţi au fost arestaţi în cursul acestei operaţiuni care a avut loc în februarie, a informat parchetul, fără a preciza data.

"Este cea mai mare captură de heroină realizată vreodată în ţară", a explicat parchetul.

Trei bărbaţi, de 33, 37 şi 38 de ani, au fost menţinuţi în arest, în timp ce ceilalţi doi, de 60 şi 62 de ani, au fost eliberaţi, dar rămân suspecţi.

Portul Rotterdam, cel mai mare din Europa, este un punct de intrare de prim-plan pentru cocaină şi heroină pe continentul european.