„Degețel”? Un britanic a fost prioritizat pentru vaccinare după ce NHS a crezut că are 6,2 cm înălțime
Liam Thorp, în vârstă de 30 de ani, a fost anunțat că va fi vaccinat cu prioritate deoarece NHS a calculat pe baza înălțimii greșite că ar avea un indice de masă corporală (BMI) de 28.000, de aproximativ 1.000 de ori mai mare decât media de 27,6 din Marea Britanie.
NHS consideră persoanele cu un BMI între 30 și 39,9 ca fiind obeze, acestea fiind unul dintre grupurile vaccinate cu prioritate de autoritățile britanice.
Thorp, care scrie pentru ziarul Liverpool Echo din 2018, și-a descris experiența într-un articol.
„Credeam că atunci când ți se oferă un vaccin ar trebui să accepți întotdeauna așa că m-am programat imediat”, relatează acesta.
„Dar cu cât m-am gândit mai mult la asta și am vorbit și cu alții, cu atât mai neliniștit m-am simțit cu privire la situație, existând atâtea grupuri vulnerabile cărora încă nu le-au fost oferite un vaccin”, spune Thorp.
Bărbatul afirmă că a sunat la medicul de familie pentru a lămuri situația și că a primit un apel telefonic „bizar” a doua zi dimineața în care i s-a spus că informațiile sale au fost introduse incorect în sistem când s-a înregistrat în acesta anul trecut.
Deși bărbatul nu are probleme de sănătate, acesta relatează că „atunci când i-am spus mamei că am fost clasificat în categoria obezității clinice, mi-a zis că 'păi poate acesta a fost imboldul de trezire la realitate de care aveai nevoie'”.
Directorul comisiei responsabile de supervizarea vaccinării anti-Covid din Liverpool, dr. Fiona Lemmens a declarat că:
„Există milioane de programări în fiecare zi și, deși depunem toate eforturile pentru a ne asigura că datele medicale sunt corecte, ocazional au loc erori”.
„Îi suntem recunoscători lui Liam pentru onestitatea sa și pentru că a semnalat greșeala când a primit invitația de a se vaccina”, a mai declarat Lemmens.
Citește și:

EXCLUSIV Câți bani pentru investiții au primit în ultimii 10 ani spitalele-vedetă ale pandemiei. Care a fost cel mai "răsfățat" spital din prima linie
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU