Oponenţii loviturii de stat militare din Myanmar au convocat luni o grevă generală şi mai multe proteste de stradă, autorităţile ameninţând că o confruntare ar putea costa vieţi după moartea a doi protestatari împuşcaţi la sfârşitul săptămânii, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Protest MyanmarFoto: EyePress via AFP / AFP / Profimedia

În pofida desfăşurării de forţe suplimentare şi a anunţului privind organizarea de noi alegeri, de peste două săptămâni generalii birmanezi nu au reuşit să pună capăt protestelor zilnice şi mişcării de nesupunere civilă care cer revenirea la guvernarea civilă - suprimată prin lovitura de stat militară din 1 februarie - şi eliberarea liderei Aung San Suu Kyi.

Un tânăr lider activist, Maung Saungkha, a îndemnat tinerii să se alăture protestelor de luni. "Cei care nu îndrăznesc să iasă, să stea acasă. Eu voi ieşi cum voi putea. Aştept generaţia Z. Să ne vedem, parteneri", a scris acesta într-o postare pe Facebook în noaptea de duminică spre luni.

Răspunsul forţelor de securitate a fost mai puţin mortal duminică. Cel puţin trei protestatari au fost ucişi în total, după ce doi au fost împuşcaţi sâmbătă în Mandalay iar un poliţist a murit din cauza rănilor.

Decesele nu i-au descurajat pe protestatari, care au ieşit duminică pe străzi din nou cu zecile de mii în Manadalay şi în cel mai mare oraş din Myanmar, Yangon.

Postul de televiziune de stat MRTV i-a avertizat pe protestatari împotriva organizării de acţiuni luni: "Protestatarii incită acum oamenii, în special adolescenţi şi tineri emoţionali, la o cale confruntaţională în care vor suferi pierderea vieţii".

Autorităţile "exercită cea mai mare reţinere", a declarat Ministerul de Externe într-un comunicat în care a criticat unele state pentru afirmaţii pe care le-a descris ca reprezentând o intervenţie flagrantă în afacerile interne ale Myanmarului.

Locuitorii din Yangon au declarat că străzile care duc către unele ambasade, inclusiv cea a SUA, erau blocate luni.

Misiunile diplomatice au devenit puncte de întâlnire pentru protestatarii care solicită o intervenţie străină.

Armata a preluat puterea invocând fraudarea alegerilor din 8 noiembrie, câştigate detaşat de partidul Liga Naţională pentru Democraţie a liderei Aung San Suu Kyi. Aceasta şi o mare parte din conducerea partidului au fost arestaţi.

Potrivit Asociaţiei de asistenţă pentru deţinuţii politici din Myanmar, 640 de persoane au fost arestate, acuzate sau condamnate de la lovitura de stat din 1 februarie, inclusiv foşti membri ai guvernului şi opozanţi.