Zeci de mii de manifestanți contra loviturii militare ce a avut loc pe 1 februarie în Myanmar au ieșit duminică în orașe din toată țara, fără a fi intimidați de cel mai sângeros episod al protestelor – uciderea, sâmbătă, a două persoane după ce forțele de securitate au deschis focul contra mulțimii, transmite Reuters.

Protest în Yangon, MyanmarFoto: SOPA Images / ddp USA / Profimedia

În primele ore ale zilei de duminică, poliția a arestat un celebru actor pentru susținerea mișcării de opoziție contra loviturii de stat, iar Facebook a șters principale pagină a armatei pentru încălcarea regulii privind incitarea la violență.

Armata nu reușește să oprească demonstrațiile și mișcarea de rezistență civilă prin greve de după lovitura militară și arestarea liderei alese democratic Aung San Suu Kyi și a altor politicieni, chiar dacă a promis noi alegeri și a avertizat în privința repercusiunilor celor care se alătură revoltei.

În principalul oraș din Myanmar, Yangon, mii de persoane au ieșit în stradă, manifestanții de amploare având loc și în al doilea cel mai mare oraș, Mandalay, unde au fost uciși sâmbătă cei doi protestatari. Manifestații au fost consemnate și în orașele Myitkyina (din nordul țării), Monywa and Bagan (centru) și Dawei și Myeik (sud).