Pandemia va duce la un Paște în care vor fi respectate restricțiile aplicate deja anul trecut. „Pentru celebrarea ritualurilor religioase din Duminica Floriilor, Joia Sfântă, Vinerea Mare, sunt valabile indicațiile de anul trecut” - precizează Congregația pentru Cultul Divin, potrivit ANSA.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Încă ne confruntăm cu tragedia pandemiei Covid-19, care a adus multe schimbări chiar și în modul normal de celebrare a liturghiei”, scrie prefectul congregației, Card. Robert Sarah.

Aşadar, fără „spălarea picioarelor” în Joia Mare, fără sărutarea Crucii în Vinerea Mare, iar slujba de Duminica Floriilor va fi celebrată doar în incinta bisericilor: acestea sunt doar câteva dintre indicațiile care se repetă în 2021 și la care episcopii vor trebuie să se adapteze în funcție de situația pandemică a teritoriului lor. De asemenea, sunt încurajate ceremoniile religioase și rugăciunea acasă, împreună cu membrii familiei.