Reuniune NATO: Stoltenberg le va cere miniștrilor apărării suplimentarea contribuțiilor la bugetul alianței
''A cheltui mai mult împreună ar dovedi soliditatea angajamentului nostru faţă de articolul 5, promisiunea noastră de a ne apăra unul pe altul'', a declarat Stoltenberg la începutul acestei săptămâni.
Potrivit şefului NATO, suplimentarea bugetului organizaţiei ar susţine desfăşurarea forţelor aliate în flancul estic al Alianţei, misiunile de poliţie aeriană, desfăşurările de nave şi manevrele militare comune. În plus, s-ar ajunge la o echilibrare a costurilor între ţările membre, a spus Jens Stoltenberg, acesta fiind un subiect controversat în discuţiile dintre unele state aliate, precum SUA şi Germania.
Propunerea face parte dintr-un pachet mai cuprinzător de idei pentru reforma Alianţei Nord-Atlantice, pe care Stoltenberg îl va prezenta miercuri miniştrilor apărării pentru o dezbatere iniţială.
Reuniunea este prima de acest fel după schimbarea administraţiei de la Washington. Dacă miniştrii vor susţine propunerile de reformă, atunci acestea ar putea fi adoptate de liderii statelor NATO la summitul ce va avea loc în acest an, deşi nu a fost stabilită data acestuia.
Joi, în a doua zi a reuniunii miniştrilor apărării, discuţiile se vor axa pe misiunile NATO în Afganistan şi Irak. Alianţa Nord-Atlantică dispune în prezent de un efectiv de 9.600 de soldaţi în Afganistan, între care 2.500 de americani, care antrenează forţele afgane şi le acordă asistenţă.

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
Regula e clara pentru toti: 2 PROCENTE!
Si atunci pentru ce bani in plus?! Sa va jucati voi de-a razboiul?!