Bill Gates: Spre deosebire de Elon Musk, eu nu sunt interesat de Marte

de DP     HotNews.ro
Miercuri, 17 februarie 2021, 7:25 Actualitate | Internaţional


Bill Gates
Foto: Profimedia Images
Spre deosebire de directorul general al Tesla, Elon Musk, şi de şeful Amazon, Jeff Bezos, Bill Gates afirmă că nu este interesat să trimită oameni în spaţiu, transmite CNBC, preluat de News.ro. ”Este important de spus că ceea ce a făcut Elon cu Tesla este una dintre cele mai mari contribuţii făcute vreodată în legătură cu schimbările climatice. Ştiţi, nu este o idee bună ca Elon să fie subestimat”, a declarat Gates pentru podcastul ”Sway” al Karei Swisher, adăugând însă că el nu este o persoană ”interesată de Marte” şi că nu crede că ”rachetele sunt o soluţie”.

Co-fondatorul Microsoft, care are în prezent o avere de peste 130 de miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg al miliardarilor, a afirmat în interviu că trebuie să ne concentrăm pe unele dintre cele mai mari probleme de schimbare a climei, aici, pe Pământ.

Gates a spus că companii cum este Tesla fac o muncă extraordinară ”cu lucrurile uşoare, cum sunt vehiculele de pasageri”, dar că trebuie să abordăm alte industrii pentru a face o diferenţă mai mare în schimbările climatice.

”Nu facem suficient de mult în privinţa lucrurilor grele: oţel, ciment, carne. Şi, din păcate, lucrurile la care se gândesc oamenii – electricitatea, vehiculele de pasageri – sunt o treime din problemă. Trebuie să ne ocupăm de două treimi. Dacă toţi dăm atenţie datelor pe termen scurt... vom pierde ceea ce contează pe termen lung, problemele grele”, a arătat acesta.

Gates a mai spus că ar cheltui mai degrabă bani pentru vaccinuri împotriva pojarului decât pentru a călătorii în spaţiu cu o rachetă.

”Nu voi plăti o mulţime de bani pentru că fundaţia mea poate cumpăra vaccinuri pentru pojar şi să salveze o viaţă pentru 1.000 de dolari. Aşa că, orice aş face, mă gândesc întodeauna, OK, aş putea cheltui acea 1.000 de dolari cumpărând vaccinuri pentru pojar”, a explicat acesta.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


5000 vizualizari

  • -5 (19 voturi)    
    normal.. (Miercuri, 17 februarie 2021, 7:29)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    .. acolo n-ai acoperire 5g la cip.
    "640K ought to be enough for anybody."
  • +2 (2 voturi)    
    137 MILIARDE (Miercuri, 17 februarie 2021, 7:42)

    andrei d [utilizator]

    Nu milioane :)
    • -2 (4 voturi)    
      de la milion in sus.. (Miercuri, 17 februarie 2021, 9:18)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui andrei d

      .. nu mai conteaza ce sunt.. milioane, miliarde.. acelasi lucru.
  • -8 (12 voturi)    
    o solutie la ce ? (Miercuri, 17 februarie 2021, 10:21)

    nash pandelica [utilizator]

    un vaccin ca lumea, face cat zece rachete spre marte.
    ca profit, ca ala e important...:-))
    • +2 (10 voturi)    
      prieteneeee (Miercuri, 17 februarie 2021, 11:18)

      Adry@n [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

      Pfizer, nu e a lu Gates, astrazeneca nu e a lui, sputnik nici atat, J&J nu e a lui cu siguranta.
      Omul asta a investit miliarde de dolari ajutand tari din africa sa lupte contra malariilor si coborand decesul copiilor cu multe mii anual.
      Daca ai avea putin interes sa vezi cati bani a investit in africa nu intr-o tara ci in toate centrele din tarile in care e prezent. Incerca sa faca sustenabila viata pentru oameni care nu au venituri mai mari de 20 de dolari pe luna.
      Acorda premii pentru inventii precum toalete ecologice si sustenabile, incerca sa faca o schimbare pentru oameni care azi mor pentru ca locuiesc in zone in care apa e infestata, in care copii nu apuca sa prinda 5 ani de viata pe pamant.

      Toti sosonari s-au trezit ca vorbest pe planeta asta. Vor sa va cipuiasca doctorii, e teoria conspiratie mondiale in care oamenii de stiinta vor sa va omoare sau sa va controleze iar voi nu aveti habar de rationament si cum functioneaza.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by