Peru: Şefa diplomaţiei a demisionat în scandalul vaccinărilor preferenţiale
"I-am prezentat preşedintelui ţării scrisoarea de demisie din funcţia de ministru de externe", a făcut cunoscut ea pe Twitter. Demisia i-a fost imediat acceptată de preşedintele interimar Francisco Sagasti. Este al doilea ministru din guvernul peruvian, după cel al sănătăţii, care a demisionat în cadrul acestui scandal.
Joi, un cotidian peruan a dezvăluit că fostul preşedinte Martin Vizcarra (2018-2020) a fost vaccinat împotriva COVID-19 în octombrie, cu câteva săptămâni înainte de destituirea sa de către parlament.
Fostul şef al statului, care candidează pentru un loc parlamentar la alegerile din 11 aprilie, s-a apărat spunând că s-a oferit voluntar în studiul clinic al vaccinului Sinopharm, la fel ca alte mii de peruani. Ceea ce universitatea însărcinată cu testul a negat.
Dezvăluirea a provocat un val de indignare care a dus la demisia ministrului sănătăţii, Pilar Mazzetti, vineri.
Spre deosebire de alte ţări, ai căror preşedinţi, miniştri sau oficiali s-au vaccinat pentru a oferi un exemplu, în Peru criticile vizează membrii guvernului care au primit peste rând vaccinul şi chiar înainte de lansarea campaniei oficiale de vaccinare.
Primele vaccinări au început marţi în Peru şi sunt deocamdată rezervate personalului din domeniul sănătăţii.
Potrivit ultimelor date publicate sâmbătă, Peru a înregistrat 43.491 de decese cauzate de COVID-19 pentru 1,22 milioane de cazuri confirmate.
Sistemul spitalicesc din Peru este saturat cu 14.222 bolnavi de COVID-19 internaţi şi o penurie de oxigen pentru uz medical, obligând sute de peruani să stea la coadă pentru a-l obţine pentru un apropiat.

Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018
Câți români și-au suspendat ratele și ce soluții s-au găsit pentru cei care gâfâiau la plata ratelor înainte de pandemie Vezi ce spun reprezentanții principalelor bănci
Evaluare Națională 2021. Ce s-a eliminat din materia de examen la limba română și care sunt provocările primului examen fără celebrele „comentarii literare”
FOTOGALERIE O frumoasă casă de lângă biserica Sfântul Iosif din București a fost pusă la pământ / Autorizația a fost dată în 2019 de Primăria Capitalei
Pe locuitor, PIB-ul peruan e de doua ori mai mic decat al romanilor, iar la paritatea puterii de cumparare e chiar de circa 3 ori mai mic.
Scaderea pe 2020 este estimata la circa -5% si se apreciaza ca va fi recuperata in 2021 printr-o crestere economica de peste 5%.
In America Latina, desi nu e un stat foarte stabil politic, Peru e considerata o tara cu o rapida crestere economica.
In privinta pandemiei, autoritatile din Peru sunt absolut depasite, sistemul sanitar e saturat, zeci de mii de persoane au murit deja de Covid19 (cifrele oficiale sunt considerate mult subestimate), vaccinarea abia a inceput si vor fi necesare zeci de milioane de doze (probabil din China si Rusia, prioritar).