Myanmar:Mai multe ambasade occidentale cer armatei "să nu recurgă la violenţă"/Duminică, pentru a noua zi consecutiv, zeci de mii de persoane au ieşit în stradă
Anterior, Ambasada SUA a atras atenţia că armata din Myanmar este pe cale să desfăşoare trupe în Yangon, capitala economică a ţării, şi că telecomunicaţiile ar putea fi perturbate în cursul nopţii, existând temeri privind o represiune a forţelor militare împotriva mişcării de contestare.
Şi mai devreme, pe străzile din cel mai mare oraş al ţării au fost văzute pentru scurt timp tancuri.
În nordul Myanmarului, forţele de ordine au dispersat duminică o adunare trăgând asupra manifestanţilor, potrivit unei jurnaliste locale, care nu a putut spune dacă a fost vorba de gloanţe reale sau de cauciuc.
Cinci jurnalişti au fost reţinuţi cu această ocazie, conform unei instituţii media locale.
Teama de represalii este răspândită în această ţară, unde ultimele revolte populare, din 1988 şi 2007, au fost reprimate sângeros de militari.
Iar teama e cu atât mai mare cu cât mobilizarea împotriva loviturii de stat, prin care guvernul civil condus de Aung San Suu Kyi a fost răsturnat la 1 februarie, nu a scăzut.

Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Găurile negre supermasive, formate din materie întunecată? / Internauții au decodat mesajul secret al roverului Perseverance / GTA ar putea fi interzis în SUA /
S-au apucat mai mulți români de yoga în pandemie? „De acasă se muncește mai mult decât de la birou. Faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul”
INTERVIU Un an de la primul caz de COVID-19 în România / De ce a scăzut drastic numărul îmbolnăvirilor în ultimele 2-3 luni și ce ne așteaptă: Al treilea val nu va fi de intensitatea celui de-al doilea / Testele rapide ar trebui distribuite gratuit medicilor de familie, am ști clar numărul real de cazuri