Joe Biden cere Congresului o reformă imediată pentru a limita vânzările de arme

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 14 februarie 2021, 18:38 Actualitate | Internaţional


Joe Biden in Biroul Oval
Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Preşedintele american Joe Biden a făcut apel duminică la Congres să acţioneze imediat pentru a limita circulaţia armelor de foc în SUA, la trei ani după atacul dintr-un liceu din Parkland, în Florida, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Această administraţie nu va aştepta următorul atac armat în masă" pentru a asculta apelurile la acţiune, a precizat preşedintele democrat într-o declaraţie transmisă cu ocazia împlinirii a trei de la incidentul care a avut loc la 14 februarie 2018 şi care s-a soldat cu 17 morţi.

"Fac apel astăzi la Congres să promulge reforme de bun simţ privind armele", a spus Biden, care a cerut să se impună în sfârşit verificarea antecedentelor cumpărătorilor "în cazul tuturor tipurilor de vânzări de arme", interzicerea armelor de atac şi a încărcătoarelor de mare capacitate.

În opinia lui Biden, trebuie "să se pună capăt imunităţii fabricanţilor de arme, care pun arme de război pe străzile noastre în deplină cunoştinţă de cauză".

În 2018, în ziua de Sfântul Valentin, un tânăr de 19 ani, Nikolas Cruz, a deschis focul în această instituţie de învăţământ din sud-estul Floridei, Liceul Marjory Stoneman Douglas, şi a omorât 14 elevi şi 3 profesori înainte de a fi arestat.

Exclus din şcoală cu un an în urmă din "motive disciplinare", el a putut să îşi cumpere legal o armă de atac semiautomată, în ciuda unor antecedente psihiatrice.

În pofida unei mobilizări inedite a liceenilor din Parkland pentru un control mai sever asupra vânzărilor de arme, preşedintele republican Donald Trump a refuzat atunci să ia în considerare interzicerea armelor de atac.

Administraţiile americane succesive nu au reuşit să oprească înmulţirea atacurilor în masă care se produc cu regularitate în şcoli, centre comerciale, companii sau lăcaşuri de cult.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


2182 vizualizari

  • -7 (31 voturi)    
    haha (Duminică, 14 februarie 2021, 18:53)

    TrickyWicky [utilizator]

    Noua ordina nu se poate instaura caci le este frica.
    Cand te gandesti ca toate atacurile teroriste din ultimii ani aveau ca scop tocami ce se intampla astazi
  • -9 (25 voturi)    
    False flag (Duminică, 14 februarie 2021, 18:54)

    TrickyWicky [utilizator]

    atacul dintr-un liceu din Parkland a fost 100% false flag
  • -8 (32 voturi)    
    wow, nu m-as fi asteptat... (Duminică, 14 februarie 2021, 19:08)

    Itsoc [utilizator]

    ...cum? primul demers al batranului neomarxist controlat de la Davos pentru a restrange accesul la arme pentru americani?
    n-as fi zis....

    ce urmeaza? confiscarea armelor ?

    o data ce ai dezarmat populatia, cum s-a intamplat in NZ, poti face absolut ce vrea bicepsul tau drept din populatie.

    poti chiar inchide un oras de 1,7M de locuitori precum Auklandul pentru ca s-au descoperit 3 cazuri de covid cum a facut cealalta dementa globalista, Jacinda ardern.
  • -6 (34 voturi)    
    Nicio zi fără o nouă ratare! (Duminică, 14 februarie 2021, 19:10)

    Amerlocu [utilizator]

    Abia eșuă lamentabil încercarea degeaba de demitere a lui Trump (și asta chiar în weekend-ul de ziua președinților:)) după ce și-a încheiat mandatul, că moș Biden se și chinuie să o pună de eșecul următor. Această acțiune are două mari avantaje:

    1. Ne dovedește că Biden mai suflă. Exista bănuiala că îl țin împăiat la fereastra Casei Albe :)

    2. Le mai pune pe roți afacerile vânzătorilor de arme care au trecut prin momente grele în vremea luiTrump. De fiecare dată când administrația SUA anunță măsuri de limitare a vânzărilor de arme de foc, vânzările de arme cresc ca din apă iar profiturile producătorilor și vânzătorilor la fel.

    Ultimele astfel de creșteri s-au văzut pe vremea lui Obama. De atunci nu le-a fost ușor. Se pare că practic toți producătorii de arme au cotizat la greu la campania lui Biden. Primele beneficii s-au văzut imediat:

    https://www.cnn.com/2020/11/12/business/gun-sales-joe-biden/index.html

    Acum probabil că a simțit nevoia să-i mai ajute un pic să-și relanseze vânzările...
  • +9 (31 voturi)    
    //// (Duminică, 14 februarie 2021, 19:18)

    GemstonePig [utilizator]

    In sfarsit o masura logica, poti sa ai 1,2,3 pistoale ,revolvere, o pusca e vanatoare dar nu arme de asalt cu tragere cu repetitie cu incarcator de 60 de cartuse trase in sub 10 secunde!
    • -5 (27 voturi)    
      Se numește minciună... (Duminică, 14 februarie 2021, 19:57)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui GemstonePig

      Armele automate sunt scoase în afara legii de către National Firearms Act din 1934. E permisă doar posesia armelor semiautomate ce trag foc cu foc. Ca să tragi 60 de cartușe în 10 secunde foc cu e ditai recordul mondial. :)

      Care e diferența între pistolul meu Walther Q4 cu încărcător de 15 lovituri calibrul 9 mm și WASR-10/63 (armă de asalt de Cugir) cu încărcător de 10 cartușe 7.62?!

      Așa de amuzament cu Walther-ul trag mult mai repede ca și cu WASR-ul.
    • -3 (3 voturi)    
      Gogule, daca tragi 60 cartuse in sub 10 sec (Luni, 15 februarie 2021, 16:00)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui GemstonePig

      Cu un AR 15 ti se topeste teava!
  • -10 (20 voturi)    
    Mult prea tarziu. (Duminică, 14 februarie 2021, 19:18)

    A.Corneliu [utilizator]

    Mult prea tarziu.
    Legea va fi inutuila.
    In US se invart deja sute de milioane de arme, un numar care depaseste numarul populatiei.

    Un sondaj privind armele de calibru mic a arătat că civilii americani detin 393 milioane (aproximativ 46%) din totalul acestor arme detinute de civili in lume.
    Deci 120,5 arme de foc pentru fiecare 100 de locuitori.

    La ce ar mai folosi limitarile?
    Ipocrizie pura.
  • -6 (22 voturi)    
    Cade la SCOTUS (Duminică, 14 februarie 2021, 20:04)

    Nyk1 [utilizator]

    2nd Amendment.
  • -6 (20 voturi)    
    Este o piatra de hotar (Duminică, 14 februarie 2021, 20:54)

    Arminius [utilizator]

    Numai cu o lege de interdictie a armelor in SUA se va putea vorbi de posibilitatea castigarii puterii de catre neomarxisti. Este o lege fundamentala. Sa vedem ce poate face manipularea in acest caz.
  • -8 (20 voturi)    
    in cel mai bun caz, (Duminică, 14 februarie 2021, 21:32)

    nick1587873340950 [utilizator]

    poate inaspri legea de detinere a armelor, Dar detinerea unei arme este aparata de Constitutie. ce vrea de fapt ? sa interzica constitutia ? VISE, tataie, VISE
  • +9 (15 voturi)    
    Masuri necesare (Luni, 15 februarie 2021, 10:41)

    enache22 [utilizator]

    Armele cauzeaza zecii de mii de victime anual. Sunt interese mari si lobby puternic ca aceste masuri sa nu fie luate.
  • -4 (8 voturi)    
    Fiecare tara are o tacaneala (Luni, 15 februarie 2021, 11:15)

    John M. [utilizator]

    America o are cu armele. Milioane de arme zac in dulapuri cu munitia aferenta si nu sunt folosite niciodata. Biden face o greseala foarte mare ca se leaga de armele oamenilor la nici 2 luni de la instalare. Popularitatea lui va lua un "nose dive".
    Gorbaciov s-a legat de vodka rusilor si popularitatea lui s-a prabusit. La 3 ani de la instalare, el devenise mai popular in Germania decat in Rusia. La cea mai mica ocazie, Ieltzin, un mare consumator de vodka l-a inlocuit pe Gorbaciov fara probleme.
    • +1 (7 voturi)    
      Aiureli (Luni, 15 februarie 2021, 13:31)

      albik [utilizator] i-a raspuns lui John M.

      Majoritatea americanilor sustin un regim mai strict al armelor de foc. S-au saturat sa li se ucida copiii prin scoli.

      https://www.npr.org/2019/10/20/771278167/poll-number-of-americans-who-favor-stricter-gun-laws-continues-to-grow
      • -3 (3 voturi)    
        am auzit ca si aia din Chicago s-au saturat (Luni, 15 februarie 2021, 16:05)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui albik

        Sa fie ucisi pe strazi.
        Dar nimeni nu i-a intrebat. Csf/ncsf Chicago e fief democrat, raiul BLM, defund the police, etc.
        Politica democratilor este ca armele de foc sa ramana doar in mainile infractorilor, politia va fi "inarmata" cu bodycam si cunostinte de sociologie.
    • -3 (3 voturi)    
      Nu stiai dinainte Ioane? (Luni, 15 februarie 2021, 16:03)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui John M.

      Si anume ce va face Biden? Cu armele, cu transgenderii, cu Keystone?
      Sau o astepti pe izbavitoarea Kamala?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by