Democrații și apărarea lui Donald Trump au ajuns la un acord sâmbătă care face posibilă evitarea convocării martorilor care ar fi întârziat procesul în care fostul președinte este acuzat de „incitare la insurgență”, astfel că un verdict ar putea fi posibil la sfârșitul zilei. Acordul a fost anunțat de cele două partide în ședință deschisă în Senat, la scrut timp după ce Camera aprobase posibilitatea convocării martorilor. Propriu-zis, declarația unei membre a Camerei Reprezentanților a fost admisă ca dovadă în proces, relatează AFP.

Trump imbarcandu-se la bordul Marine OneFoto: Mandel Ngan / AFP / Profimedia Images

UPDATE 22.50: Senatul l-a achitat pe Trump.

UPDATE 22.42: Cele două părți și-au încheiat pledoariile finale. Senatul votează dacă Donald Trump ar trebui condamnat pentru ”incitare la insurgență”

UPDATE Procurorii democrați au anunțat astăzi că vor să o audieze pe deputata republicană Jaime Herrera Beutler, care ar fi întârziat procedurile, dar mărturia sa a fost în cele din urmă citită în sesiune și introdusă în dosar. Fiecare parte își va prezenta acum concluziile.

Într-un vot care a însămânțat confuzie în interiorul camerei superioare, toți cei 50 de senatori democrați și cinci republicani, din 100, au votat în favoarea unei moțiuni pentru a permite convocarea martorilor.

Pentru democrați, Trump este principalul responsabil pentru evenimentele din 6 ianuarie, când o mulțime de susținători furioși au invadat Capitoliul, în timp ce Congresul SUA se pregătea să-i confirme înfrângerea în alegerile din 3 noiembrie.

Senatorii și-au reluat dezbaterile așa cum a fost programat sâmbătă la 10:00 dimineața (15:00 GMT).

Liderul echipei democraților din Cameră care conduce acuzarea, Jamie Raskin, și-a anunțat imediat intenția de a chema un martor. Cererea sa a fost ulterior confirmată printr-un vot susținut de cei 50 de democrați și 5 senatori republicani.

Democrații vor să audieze o membră republicană a Camerei Reprezentanților, Jaime Herrera Beutler, care a dezvăluit vineri seară în presă și pe Twitter conținutul unei conversații telefonice între un alt ales și Donald Trump de pe 6 ianuarie.

În timp ce parlamentarii se ascundeau pentru a scăpa de protestatari, Donald Trump ar fi vorbit cu liderul minorității republicane din Cameră, Kevin McCarthy, care i-ar fi cerut să facă apel la susținătorii săi să înceteze violențele: ”Eh, Kevin, îmi imaginez că acești oameni sunt mai supărați decât tine cu privire la alegeri”.

Răsturnarea dramatică a bulversat programul procesului pe care atât democrații, cât și republicanii, din motive diferite, îl vor încheiat cât mai repede.

Președintele Joe Biden ar vrea în special ca Senatul să poată fi disponibil pentru a-i vota cu prioritate agenda legislativă, precum ambitiosul său plan pentru a sprijini economia.

Discret până acum, influentul lider al minorității republicane din Senat, Mitch McConnel, a dat de înțeles în câteva momente înainte că ar vota pentru achitarea lui Trump, după ce a fost un suspans timp de cîteva săptămâni cu privire la decizia sa.

Este ”o decizie dificilă”, dar ”voi vota pentru achitare”, a scris el într-un mesaj trimis colegilor săi.

Pentru Donald Trump, aceasta ar fi a doua achitare în tot atâtea proceduri de impeachment. Un caz unic în istoria SUA. Regulile procesului îi sunt favorabile.

Democraţii au nevoie de o majoritate de două treimi în Senat, ceea ce înseamnă că 17 republicani ar trebui să voteze pentru condamnarea fostului preşedinte.