





Avocații lui Navalnîi au făcut recurs. Termenul de judecată a fost stabilit pentru 20 februarie
Tribunalul Urban din Moscova va analiza apelul la 20 februarie, după cum a declarat presei Vadim Kobzev, reprezentantul opozantului rus.
Navalnîi a fost condamnat la 2 februarie pentru că nu s-a prezentat în persoană în faţa unui ofiţer de probaţiune, de două ori pe lună, după pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare pe care o primise în 2014 pentru fraudă comercială în legătură cu compania 'Yves Rocher Vostok'.
Opozantul rus a explicat cu acel prilej că nu s-a putut prezenta în faţa autorităţilor penitenciare deoarece se afla în Germania, mai întâi în comă, iar apoi recuperându-se după otrăvirea cu agentul neurotoxic Noviciok, pentru care acuză serviciile secrete ruse.
Navalnîi l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că a ordonat asasinarea şi ulterior judecarea lui.

Guvernul cu o singură femeie ministru a numit doar patru femei în funcția de prefect
11 lucruri pe care poate nu le știai despre femeile românce
Sir Alex Ferguson, frica de singurătate, mintea care-ți joacă feste și întrebarea firească: "Ce se întâmplă atunci când mori?"
FOTOGALERIE Lacul Plumbuita din Sectorul 2 este sufocat de gunoaie / Cum se plimbă locuitorii din Colentina într-un parc plin de deșeuri