Numărul persoanelor arestate pentru planificarea unui atentat terorist în Danemarca a ajuns la 14 / Suspiciuni de radicalizare islamistă și legături cu ISIS
Persoanele reținute sunt suspectate că au încercat să confecționeze explozibili pe care să-i folosească într-un atac terorist în Danemarca sau Germania.
„Aceste persoane ar putea fi inspirate de islamismul militant”, a declarat vineri Flemming Drever, șeful de operațiuni al serviciului de informații danez.
„Am găsit ingredientele necesare și piesele necesare pentru fabricarea unei bombe”, a precizat acesta.
Arestările au fost efectuate în urma unei operațiuni comune a autorităților daneze și germane.
Poliția din Danemarca a afirmat într-un comunicat remis joi seara că „există indivizi cu intenția și capacitatea de a comite atacuri teroriste în Danemarca”.
Printre obiectele descoperite de ofițeri în timpul perchezițiilor s-au numărat un steag al Statului Islamic, o pușcă cu acțiune la pompă, o armă de vânătoare și dispozitive de aprindere pentru explozibili.
Șapte din persoanele arestate în Danemarca au fost puse deja sub acuzare după ce au cumpărat materialele și componentele necesare pentru fabricarea explozibililor și a armelor de foc.
Revista Der Spiegel a scris joi că printre persoanele arestate se află trei frați sirieni, autoritățile germane fiind alertate cu privire la o achiziție online de 5 kilograme de sulf și 5 kilograme de pulbere de aluminiu.
Der Spiegel a notat de asemenea că frații ar fi islamiști suspectați de legături cu rețeaua teroristă Statul Islamic.

Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
INTERVIU Vestea bună și vestea proastă despre tulpina SARS-CoV2 din Africa de Sud, confirmată în premieră în România: Cât de ușor se transmite și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva ei?
Noua LISTĂ a țărilor din zona galbenă / Republica Moldova, Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, pe listă
Unul din cei doi pacienți din România infectați cu tulpina africană a SARS-COV2, fosta jurnalistă Liana Alexandru, povestește aventura sa COVID-19: cum s-au încurcat rezultatele testelor și cum voluntarii au salvat situația
CDC-ul american are un ghid cu sfaturi în cazul unei apocalipse zombi / Dr. Seuss, în topul vânzărilor Amazon după ce a fost acuzat de rasism / Nou film Star Trek, nou serial Terminator, confirmate
FOTOGALERIE Primăria Capitalei a montat anul trecut 500 de stații STB noi, de aproape 10.000 de euro bucata. Deși nu le-a plătit încă, o parte au fost deja vandalizate
Apropo, de unde ai scos "zecile de mii"? Ca nici macar AfD-istii cei mai inversunati n-au putut numara ori enumera atatia, nici macar chilotarii de la Bild n-au gasit atatea cazuri.