Prima apariție după condamnare: Navalnîi judecat pentru calomnie. Opozantul rus i-a transmis judecătoarei să ia lecții de drept
Audierea a început puţin după 07:00 GMT, în prezenţa principalului critic la adresa Kremlinului. Cu această ocazie, la fel ca la fiecare proces al lui Navalnîi, efective importante de poliţie au fost desfăşurate în jurul clădirii tribunalului, după cum a constatat un reporter al agenţiei de presă franceze.
Apărarea a cerut, încă din debutul acestei a doua audieri a procesului, recuzarea judecătoarei. Din boxa de sticlă rezervată acuzaţilor, Navalnîi i-a transmis preşedintei Vera Alimova "să se ducă să ia lecţii" de drept.
El şi-a înmulţit săptămâna trecută schimburile de replici dure cu Ministerul Public şi cu judecătoarea, denunţând părtinirea acestora şi subordonarea lor puterii.
Militantul anticorupţie este acuzat că ar fi distribuit informaţii "mincinoase" şi "injurioase" cu privire la un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, care apărase într-un videoclip al campaniei din vara trecută referendumul privind întărirea puterilor lui Vladimir Putin. Opozantul îi calificase pe cei care interveneau în acest videoclip, între care veteranul respectiv, drept "ruşine a naţiunii" şi "trădători".
Procesul a început la 5 februarie, cu mărturia de la distanţă a acuzatorului său Ignat Artiomenko, fost combatant în vârstă de 94 de ani, aflat într-o stare de sănătate precară.
Inamic declarat al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, 44 de ani, a fost condamnat la 2 februarie la doi ani şi opt luni de închisoare pentru că ar fi încălcat un control judiciar datând din 2014.
El acuză autorităţile că vor să-l reducă la tăcere după ce a supravieţuit, în vara trecută, unei tentative de otrăvire de care îl face responsabil pe preşedintele Vladimir Putin.
Arestarea lui Navalnîi în 17 ianuarie, la întoarcerea sa în Rusia după cinci luni de convalescenţă în Germania, a suscitat manifestaţii de susţinere, reprimate cu brutalitate în toată ţara, cu peste 10.000 de arestări.

Guvernul cu o singură femeie ministru a numit doar patru femei în funcția de prefect
11 lucruri pe care poate nu le știai despre femeile românce
Sir Alex Ferguson, frica de singurătate, mintea care-ți joacă feste și întrebarea firească: "Ce se întâmplă atunci când mori?"
FOTOGALERIE Lacul Plumbuita din Sectorul 2 este sufocat de gunoaie / Cum se plimbă locuitorii din Colentina într-un parc plin de deșeuri
Fiecare tara cu treburile lor interne, nu avem noi ce sa ne bagam in problemele interne a unei tari suverane!
Sa se bata si sa se otraveasca unii pe ceilalti cat doresc, care este problema noastra asta nu inteleg?
Ne-am bagat nasul in Siria, in afganistan in irak sau in Libia si uite ce a iesit! Sunt destabilizate total aceste tari, pline de teroristi, atacuri cu bombe si emigranti care vin cu milioanele in Europa!
Asa cum au fost Irak, Afganistan, Libia sau Siria conduse de dictatori erau niste tari mult mai sigure si mai prospere decat acuma dupa ce USA le-a "exportat democratia" Americana.
Cine nu ma crede sa se uite pe youtube cum aratau acele tari inainte de razboaiele purtate de nato acolo
https://www.youtube.com/watch?v=F7TDSUqdN2c
https://www.youtube.com/watch?v=H_GAdcjHhAc