Doi bărbați creștini au fost biciuiți luni în Aceh, Indonezia, pentru că au consumat alcool și au jucat jocuri de noroc, în singura provincie a țării care aplică legea islamică, sharia, scrie AFP.

Legea islamica in AcehFoto: Captura YouTube

Această formă de pedeapsă este extrem de rar aplicată pentru persoane care nu aparțin credinței musulmane în provincia din nordul insulei Sumatra. Tot aici, săptămâna trecută, doi bărbați au primit fiecare câte 80 de lovituri pentru relații sexuale între persoane de același sex, interzise de legea islamică în vigoare.

Cei doi bărbați creștini au primit luni câte 40 de lovituri fiecare, aplicate cu un băț din bambus de un bărbat mascat în Banda Aceh, capitala provinciei care practică un islam conservator.

Unul dintre ei, identificat cu inițialele JF, a declarat pentru AFP că a ales această pedeapsă în locul unui proces civil în care risca o pedeapsă cu închisoarea de maxim 6 luni.

"Poliția sharia ne-a oferit două opțiuni și am ales să ne supunem legii islamice. Nimeni nu ne-a forțat", a subliniat el.

Aceh este singura provincie care aplică o versiune a legii islamice în Indonezia, țara cu cea mai numeroasă populație din lume.

Persoanele care nu aparțin credinței musulmane și care au comis o infracțiune pot alege între cele două sisteme, civil sau islamic.

Biciuirea celor care nu aparțin confesiunii musulmane rămâne o practică rară, cu doar câteva cazuri în ultimii ani, pentru infracțiuni precum vânzarea de alcool sau jocuri de noroc, interzise în Aceh.

Șapte oameni au fost flagelați în total luni în Banda Aceh. Ceilalți cinci erau musulmani și au fost pedepsiți pentru adulter sau consum de alcool.

Asociațiile pentru apărarea drepturilor omului denunță aceste pedepse corporale pe care le asociază cu tortura iar președintele indonezian Joko Widodo a făcut apel la stoparea acestei practici.

Atenție! Imagini violente!