​Preşedintele Recep Tayyip Erdogan s-a declarat luni în favoarea unei noi Constituţii, o declaraţie surprinzătoare făcută cu doi ani înaintea alegerilor care se anunţă complicate pentru actualul şef al statului turc, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia

'Este clar că la baza problemelor Turciei se află Constituţiile scrise de pucişti începând din anii 1960 (...) A sosit poate timpul ca Turcia să redeschidă dezbaterea privind o nouă Constituţie', a afirmat preşedintele Erdogan la Ankara, în timpul unei conferinţe de presă după o şedinţă de guvern.

'Am putea adopta măsuri în această direcţie dacă ajungem la un acord' cu partidul ultranaţionalist MHP - aliatul său -, a adăugat preşedintele. El a precizat că orice proiect de Constituţie va fi supus referendumului.

Erdogan a iniţiat deja în 2017 o revizuire profundă a actualei Constituţii, care datează din 1982, şi care a fost elaborată în urma unei lovituri de stat militare. Conform acestor modificări constituţionale, validate prin referendum, Turcia a trecut de la un regim parlamentar la un sistem prezidenţial care a extins considerabil atribuţiile şefului statului.

Declaraţii de luni vin într-un moment în care o serie de analişti politici şi adversari consideră că preşedintele Erdogan intenţionează să grăbească organizarea următoarele alegeri prezidenţiale şi legislative, programate pentru 2023. Preşedintele a negat însă aceste speculaţii.

Organizarea unui referendum constituţional i-ar permite preşedintelui Erdogan să se regrupeze pe scena politică. Deşi continuă să fie cel mai popular politician al ţării, cota popularităţii sale a scăzut în ultimii ani din cauza dificultăţilor economice în creştere.

La alegerile prezidenţiale şi legislative desfăşurate în 2018, preşedintele Erdogan a fost reales cu un scor confortabil. Partidul său nu a reuşit însă să câştige majoritatea absolută care i-ar fi permis să guverneze singur. În prezent, formaţiunea sa AKP exercită guvernarea într-o coaliţie informală cu MHP, formaţiune condusă de Devlet Bahceli, cândva unul din cei mai aprigi rivali ai săi.