Deși a avut oportunitatea să arate noii administrații din Statele Unite că este serioasă în legătură cu colaborarea transatlantică, Europa nu a făcut nicidecum asta, scrie Politico. Însă încă de când Joe Biden a câștigat președinția SUA, retorica din partea liderilor europeni a fost plină de anticipare pentru un nou răsărit transatlantic.
Cu știți voi cine plecat definitiv de la Casa Albă, farurile călăuzitoare ale vechiului continent au semnalat că își vor uni din nou brațele cu America de care o leagă idealuri comune și o hotărâre fermă de a salva lumea de răufăcătorii ei.
Biden, un transatlantist cum rar găsești altul, a apăsat pe toate butoanele potrivite, mângâind egoul rănit al Europei după patru ani de critici neîncetate.
Lista sa de nominalizări pentru pozițiile legate de politica externă (printre care se numără și vorbitori de franceză!) putea la fel de bine să fie întocmită la Berlaymont (n.r. clădirea care găzduiește Comisia Europeană).
„Statele Unite s-au întors. Și Europa stă pregătită”, declara președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen cu ocazia inaugurării noului președinte democrat.
Singura întrebare este: pregătită să facă ce?
FOTO: Jim Watson / AFP / Profimedia Images
Consens peste Atlantic
Deși a avut în ultimele săptămâni oportunitatea să arate administrației Biden că este serioasă privind colaborarea geostrategică, Europa a optat în schimb să arate Washingtonului degetul mijlociu.
Un consens s-a coagulat în ultimii ani printre analiștii strategici transatlantici conform căruia Vestul se confruntă cu două amenințări majore la adresa securității sale: Rusia, vechiul său inamic, și China, superputerea globală pe care mulți o văd drept o provocare mult mai mare la adresa lumii democratice pe termen lung.
„Beijingul ne amenință acum securitatea, prosperitatea și valorile în moduri semnificative care necesită o nouă abordare a SUA”, declara secretarul de presă al Casei Albe Jen Psaki săptămâna aceasta.
În Washington politicieni din ambele partide ale duopolului politic american împărtășesc aceeași părere. Dar Europa are propriile ei idei. Această disonanța strategică explică de ce Europa a continuat să își urmeze propria cale atât în privința Chinei cât și a Rusiei în pofida rezervelor americane.
De exemplu, la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, Uniunea Europeană încheia, împinsă de la spate de Germania, un acord de investiții istoric cu China, ignorând obiecțiile de peste Atlantic și cererile din partea echipei lui Biden să amâne negocierile până când noua administrație se va instala la Casa Albă.
Influența uriașei piețe chineze asupra exporturilor europene, deja de o importanță existențială pentru producătorii auto germani, s-a dovedit un argument mai important pentru cancelarul Angela Merkel și alți lideri europeni decât oprimarea uigurilor sau suprimarea democrației în Hong Kong.
Ceea ce îngrijorează Washingtonul este că Europa intră într-o capcană cu ochii larg deschiși.
FOTO: Ju Peng / Avalon Editorial / Profimedia Images
„Elveția pe steroizi”
După ce timp de decenii a sifonat în liniște proprietatea intelectuală a companiilor din Vest ca parte a cruciadei sale de a construi corporații care să concureze la nivel mondial, China s-a concentrat în ultimii ani pe achiziționarea de companii de pe piața europeană, în special din Germania.
În același timp Beijingul a curtat numeroase țări din sudul și estul Europei cu promisiuni de investiții și schimburi comerciale prin intermediul inițiativei sale „Centura și drumul”.
Deși liderii chinezi au încercat să prezinte strategiile de acest tip ca o dovadă a faptului că Beijingul a îmbrățișat liberul schimb și multilateralismul pe scena internațională, criticii văd o agendă mai sinistră.
„Aceste eforturi, mascate în limbaj dedicat urechilor din Vest, servesc strategiei pe termen lung a Beijingului de a transforma Europa într-o rețea neștiutoare de state tributare Chinei”, a scris într-un raport publicat săptămâna aceasta Peter Rough, un fost consilier al președintelui american George W. Bush și una din cele mai respectate voci conservatoare de peste Atlantic în ceea ce privește relațiile cu Europa.
„Strategii din spatele ei își imaginează Europa ca o Elveție pe steroizi: relevantă economic dar nealiniată politic”, adaugă acesta.
FOTO: Kremlin.ru
Nord Stream 2
Este o viziune asupra Europei împărtășită și de Kremlin, Moscova încercând de ani de zile să semene diviziuni în relația transatlantică.
Cel mai eficient instrument al său a fost în ultimii ani proiectul Nord Stream 2, un gazoduct submarin de 1.200 kilometri lungime care pornește din St. Petersburg și se întinde până la coasta baltică a Germaniei.
Statele Unite și majoritatea țărilor est-europene s-au opus proiectului de ani de zile din cauza îngrijorărilor că acesta îi va permite Moscovei să pună presiuni pe Ucraina și alte state din regiune de care Rusia depinde momentan să transporte gaz Europei.
Berlinul argumentează că gazoductul se va dovedi mai eficient decât rețelele terestre folosite în prezent și a refuzat în mod ferm și repetat să renunțe la proiect, în pofida criticilor venite atât din partea SUA cât și a altor aliați.
Aceste tensiuni au început să se încingă din nou luna aceasta după ce sancțiunile americane împotriva companiilor implicate în proiect au intrat în vigoare. Măsurile, pe care Germania le consideră o încălcare a legilor internaționale, au pus piedici finalizării gazoductului deși doar 75 de kilometri au rămas de construit.
Neliniștile privind impactul Nord Stream 2 asupra reputației Germaniei pe scena internațională cresc și la Berlin, chiar și în rândul coaliției de centru-dreapta a lui Merkel.
FOTO: Kirill Kudryatsev / AFP / Profimedia Images
Arestarea lui Navalnîi
Washingtonul spera în liniște că Angela Merkel va profita de arestarea disidentului rus Alexei Navalnîi drept pretext pentru oprirea lucrărilor.
Însă Merkel a făcut ce a făcut și în cazul otrăvirii din 2018 a lui Serghei Skripal și a fiicei sale, a uciderii în 2019 a unui rebel cecen în centrul Berlinului de către un asasin despre care se crede că a fost plătit de Rusia și a otrăvirii de anul trecut a lui Navalnîi: nimic.
Însă Merkel nu este nicidecum singura din Europa care nu dorește să se alăture unei abordări mai robuste a SUA față de Beijing și Moscova.
Parisul și Roma împărtășesc în mare poziția cancelarului german, ca să nu mai zicem de Comisia Europeană.
Întrebat de reporteri săptămâna aceasta dacă intenționează să meargă luna viitoare la Moscova cum era planificat înainte de arestarea lui Navalnîi, șeful diplomației europene Josep Borrel a confirmat vizita, afirmând că:
„Este un moment bun să vorbim cu autoritățile ruse”.
Citește și:
39
21
