Turcia și Grecia au reluat luni discuțiile bilaterale menite să găsească o soluție pentru neînțelegerile istorice legate de delimitarea platformei continentale după o pauză de cinci ani care a culminat cu tensiunile din estul Mediteranei de anul trecut, relatează Reuters.

Nava Oruc ReisFoto: Depo Photos / Abaca Press / Profimedia

Cele două țări membre NATO își dispută extinderea platformelor continentale din Mediterană, drepturile energetice din regiune, spațiul aerian și statutul unor insule din Marea Egee, făcând puține progrese în cele 60 de runde de discuții avute între 2002 și 2016.

Planurile de a relua negocierile au căzut anul trecut după ce Ankara a trimis nava de explorare seismică Oruc Reis în apele pe care ambele țări consideră că le aparțin. Nava a fost retrasă în port la finalul anului trecut.

Cele două state au convenit să reia discuțiile luna aceasta la Istanbul, Ankara sperând la îmbunătățirea relațiilor cu Uniunea Europeană după câștigarea alegerilor prezidențiale din SUA de către Joe Biden, de la care se așteaptă să aibă o abordare mai dură față de Turcia.

La jumătatea lunii decembrie a anului trecut fostul secretar de stat american Mike Pompeo a anunțat că Statele Unite au decis să impună sancțiuni împotriva Turciei datorită achiziționării de către Ankara a sistemului rus de apărare antiaeriană S-400.

Grecia a cerut la rândul său Uniunii Europene să impună sancțiuni împotriva Turciei din cauza reluării activităților de explorare pentru depistarea unor zăcăminte de hidrocarburi în zonele disputate de cele două țări, acuzând o „escaladare majoră a crizei”.

Discuțiile exploratorii începute luni au scopul de a identifica puncte comune asupra subiectelor disputate pentru a permite negocierile formale la nivel înalt.

Însă atât Atena cât și Ankara par să aibă așteptări diferite de la discuțiile demarate săptămâna aceasta.

Guvernul grec a anunțat în urmă cu o zi că va discuta doar demarcarea zonelor economice exclusive și a platformei continentale din estul Mediteranei și că nu va aborda probleme ce țin de „suveranitatea națională”.

Ankara a afirmat că vrea să abordeze aceleași subiecte din primele 60 de runde de discuții dintre 2002 și 2016, printre acestea numărându-se demilitarizarea insulelor din Marea Egee și neînțelegerile privind spațiul aerian.

Analiștii afirmă că sunt puțin probabile progrese majore date fiind neînțelegerile vechi de mai multe decenii dar că reluarea dialogului este un prim pas important după ce UE a pus presiuni asupra Ankarei.

Citește și: