Arestări şi amenzi în Volos. O româncă a deschis localul pentru a servi băuturi clienților

de DP     HotNews.ro
Luni, 25 ianuarie 2021, 4:40 Actualitate | Internaţional


Volos
Foto: Pixabay
Chiar dacă în Grecia, pieţele şi comerţul cu amănuntul s-au deschis în anumite condiţii, sectorul restaurantelor continuă să rămână închis. Asta nu a împiedicat însă o femeie, în vârstă de 40 de ani, din România, care deţine un cafe-bar în Nea Ionia, Volos, să-şi deschidă localul - şi nu numai să permită intrarea clienţilor, ci şi să le servească băuturi, scrie cotidianul Ta Nea, preluat de agenția Rador.

S-a întâmplat ieri, după-amiază, în Volos, unde poliţiştii au mers de grabă la cafe-barul femeii de 40 de ani, pe care au arestat-o pentru încălcarea măsurilor împotriva pandemiei, întrucât proprietara localului îl deschisese şi permisese intrarea a 10 clienţi care îşi beau băuturile.

Împotriva femeii de 40 de ani, s-a aplicat o amendă administrativă în valoare de 3.000 de euro, iar femeia va fi dusă în faţa procurorului din Volos. Clienţilor li s-a aplicat o amendă administrativă de 300 de euro pentru încălcarea măsurilor de combatere a coronavirusului.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


8142 vizualizari

  • +2 (14 voturi)    
    Pedeapsa capitala ? (Luni, 25 ianuarie 2021, 9:28)

    Victtor [utilizator]

    Foarte prompti grecii, probabil se gandesc si la arderi pe rug.
    Privatii care muncesc pentru a trai merita asa ceva. Sunt vinovati pentru ca statul nu le plateste lunar salariul.
  • +1 (9 voturi)    
    Stai să ghicesc, (Luni, 25 ianuarie 2021, 9:47)

    fokerul [utilizator]

    numele ei este Şoşoacă, nu-i aşa?
    • +4 (4 voturi)    
      Sau poate (Luni, 25 ianuarie 2021, 10:26)

      John M. [utilizator] i-a raspuns lui fokerul

      Lia Olgutza ?!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by