Parler colaborează cu FBI-ul în legătură cu investigația declanșată de Departamentul de justiție al Statelor Unite privind revolta violentă ce a cuprins Dealul Capitoliului miercurea trecută, relatează Business Insider.

Eduard Florea (jos)Foto: Captura YouTube

O depoziție a unui agent FBI depusă marți în instanță afirmă că Eduard Florea a strâns peste 1.000 de cartușe de muniție și a amenințat că îl va ucide pe senatorul din Georgia Raphael Warnock.

Warnock a fost ales recent în Congresul american în urma celor două alegeri speciale desfășurate la începutul anului în Georgia care au dus la pierderea controlului Senatului de către republicani.

El este de asemenea primul senator afro-american din istoria statului Georgia.

Depoziția afirmă că FBI-ul a primit informații de la Parler pentru a-l identifica pe bărbatul din spatele contului „LoneWolfWar” folosit de Florea pentru a face amenințările.

Parler a furnizat numărul de telefon asociat contului și agenții FBI au folosit informația, alături de date de la T-Mobile, pentru a-l identifica pe Florea.

Acesta, un susținător autoproclamat al Băieților Mândri (Proud Boys) - o grupare pro-Trump de extrema dreaptă cu organizații pe întreg teritoriul SUA, a fost reținut de agenții federali și rămâne în arest după ce un judecător i-a respins cererea de eliberare pe cauțiune.

Florea nu s-a deplasat în cele din urmă la Washington D.C. pentru insurecția din Dealul Capitoliului din 6 ianuarie însă în aceeași zi a postat că New York, orașul în care locuiește, este „bogat în ținte”.

Nu este clar deocamdată dacă Parler a furnizat datele FBI-ului de comun acord sau în urma unei citații după ce Departamentul de justiție a emis un mandat de arestare pe numele lui Florea.

Este o practică uzuală ca marile platforme tech să coopereze cu autoritățile americane, procurorii locali și federali obținând în mod uzual locația și istoria mesajelor trimise de suspecți.

Parler a colaborat recent și cu o investigație separată a FBI-ului într-un caz împotriva lui Michael Reyes, care a amenințat că îi va ucide pe președintele american Donald Trump și pe judecătoarea Curții Supreme Amy Coney Barrett.

Rechizitoriul procurorilor arată că Parler a furnizat adresa de email, numărul de telefon, IP-ul folosit la înregistrarea contului precum și data creării contului lui Reyes de pe care au fost făcute amenințările.

Parler a furnizat informațiile după ce FBI „a depus o cerere urgentă” în acest sens.

REFERINȚĂ: