Agenția penitenciarelor din Rusia a anunțat joi că este „obligată” să îl rețină pe politicianul de opoziție Alexei Navalnîi care a afirmat săptămâna aceasta că intenționează să se întoarcă la Moscova duminica, relatează Moscow Times.

Biroul lui Vladimir PutinFoto: Alexei Nikolsky / TASS / Profimedia Images

Navalnîi se află în Germania de la sfârșitul lunii august când s-a îmbolnăvit sever în timpul unui zbor din Siberia către Moscova, fiind evacuat două zile mai târziu cu o aeronavă medicală la Berlin.

Analize efectuate de mai multe laboratoare ale unor țări occidentale precum și de organizații internaționale au confirmat că politicianul rus a fost otrăvit cu agentul neurotoxic Noviciok.

Navalnîi și aliații săi acuză autoritățile ruse că fac tot ce le stă în putință pentru a împiedica întoarcerea sa în țară.

Joi, ramura din Moscova a Serviciului Federal pentru Penitenciare al Rusiei (FSIN) a anunțat într-un comunicat că „este obligată să ia toate acțiunile pentru a-l reține” pe Navalnîi în așteptarea unei decizii a instanței privind comutarea unei condamnări cu suspendare a politicianului într-una cu executare.

Mai devreme în cursul acestei săptămâni FSIN a cerut unei instanțe din Moscova comutarea pedepsei criticului Kremlinului pentru încălcarea termenilor privind perioada sa de probațiune.

FSIN afirmă că Navalnîi era obligat să se prezinte în fața ofițerilor săi de cel puțin două ori pe lună până la expirarea perioadei de probațiune încheiate la 29 decembrie anul trecut după o condamnare din 2014 a politicianului.

Agenția rusă afirmă că Navalnîi a ratat șase prezentări și că „pentru fiecare încălcare au fost emise avertismente oficiale despre posibilitatea anulării sentinței cu suspendare și înlocuirea acesteia cu încarcerare reală”.

Procurorii ruși au anunțat la rândul lor în luna decembrie a anului trecut că au deschis o anchetă privind presupuse deturnări de fonduri, acuzându-l pe Navalnîi că și-a însușit donații în valoare de patru milioane de dolari destinate organizațiilor sale.

Navalnîi afirmă că otrăvirea sa a fost realizată de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei la ordinul președintelui Vladimir Putin, acuzație respinsă de Kremlin.

Navalnîi a anunțat miercuri că este „aproape sănătos” și că se va întoarce duminică la Moscova.

Citește și: