China a vrut o clauză de pedepsire a țărilor care interzic Huawei în acordul de investiții încheiat cu UE

de S.J.     HotNews.ro
Luni, 11 ianuarie 2021, 14:10 Actualitate | Internaţional


Logo Huawei
Foto: Hotnews
În cadrul recentului acord de investiţii semnat de Uniunea Europeană şi China, negociatorii Beijingului au încercat să pedepsească ţările UE care limitează sau blochează accesul companiilor telecom chineze precum Huawei, relatează South China Post și dpa, citate de Agerpres.

Dar UE a zădărnicit planul Beijingului de a insera o clauză în acest sens în documentul final, potrivit unui proiect de text al acordului obţinut luni de agenţia de presă germană.

Potrivit documentului, China a dorit să-şi rezerve dreptul de a refuza beneficiile deschiderii parţiale a sectorului său de telecomunicaţii pentru investitorii din ţările „care blochează sau discriminează în mod arbitrar companii chineze de telecomunicaţii în legislaţie sau politică”.

Acest pasaj, care se găseşte într-un proiect de text al acordului din 11 decembrie, a fost în cele din urmă eliminat.

Comisia Europeană şi China au anunţat la 30 decembrie că au ajuns la un acord exhaustiv privind investiţiile.

Ambele părţi încă finalizează textul acordului, cu detalii legale încă de rezolvat. Acordul trebuie de asemenea aprobat de ţările membre ale UE şi de Parlamentul European, un proces ce ar putea dura câteva luni.

O rezistenţă considerabilă a apărut împotriva acordului, criticii acestui acord fiind de părere că el nu conferă Bruxellesului suficientă putere pentru a răspunde preocupărilor privind drepturile omului şi practicile de muncă din China.

Echipa preşedintelui ales american Joe Biden a exprimat de asemenea rezerve, spunând că ar fi mai bine dacă SUA şi Europa ar avea aceleaşi reguli în privinţa China, pe fondul temerilor că acordul ar ajuta Beijingul să pună beţe în roate relaţiei transatlantice.

Printre altele, acordul ar oferi companiilor europene acces la pieţele chineze anterior închise sau sever reglementate şi ar facilita investiţiile chineze în Europa.

Citește și:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


4246 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    ce pretentii la orezari!!!! (Luni, 25 ianuarie 2021, 20:54)

    pancu_dan [utilizator]

    oricum, de jumatate de an ma uit pe eticheta si evit 'made in china'. cat pot, desigur.
    prefer 30% in plus, dar din alte tari.
    cu crestinii, uigurii si falun gong cum ramane?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by