Pompeo s-a întâlnit cu Blinken, succesorul său numit de Biden, pentru o ”tranziție ordonată”
"Întâlnirea lor a fost foarte productivă", a adăugat oficialul înalt, adăugând că această discuție a fost destinată "să faciliteze o tranziție ordonată și să se asigure că interesele americane sunt protejate în străinătate".
Cei doi bărbați "și echipele lor vor continua să lucreze împreună în numele americanilor în timpul (perioadei) tranziției", a mai spus el.
Mike Pompeo este unul dintre cei mai fermi aliați ai președintelui Donald Trump, care și-a recunoscut înfrângerea în alegerile prezidențiale cu reticență, joi, la două luni de la votare și în urma asaltului violent de Capitoliu de către susținătorii săi.
Echipele lui Joe Biden avuseseră deja contact cu cei de la Departamentul de Stat, dar procesul fusese până acum limitat, Pompeo subliniind după alegeri că Statele Unite aveau „doar un” secretar de stat.
Acesta uimise pe toată lumea promițând, la câteva zile după alegerile prezidențiale, o „tranziție lină” către un „al doilea” mandat al lui Donald Trump.
Antony Blinken, consilier de lungă durată al președintelui ales și fost secretar adjunct de stat sub conducerea lui Barack Obama, a vizitat ministerul luna trecută, dar Mike Pompeo era atunci în carantină după ce a fost expus la Covid-19.
Președintele Donald Trump nu s-a arătat dispus să-l întâlnească pe succesorul său Joe Biden și a indicat vineri că nu va participa la ceremonia de inaugurare pe 20 ianuarie.

EXCLUSIV Câți bani pentru investiții au primit în ultimii 10 ani spitalele-vedetă ale pandemiei. Care a fost cel mai "răsfățat" spital din prima linie
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU