VIDEO Trump, schimbare de ton: Se declară "scandalizat" de violențe și condamnă un atac odios

de Redactia     HotNews.ro
Vineri, 8 ianuarie 2021, 10:04 Actualitate | Internaţional


Donald Trump
Foto: Profimedia Images / AFP / Brendan SMIALOWSKI
După o zi de haos care a zguduit America, preşedintele în exerciţiu Donald Trump, acuzat de preşedintele ales Joe Biden că a subminat democraţia, a lansat joi un apel - rar - la "reconciliere", condamnând un "atac odios" asupra Capitoliului, scrie AFP.

Într-o înregistrare video care arată o schimbare clară de ton, preşedintele republican s-a declarat "scandalizat de violenţa" creată de câteva sute de susţinători ai săi care au invadat miercuri sediul Congresului.

"Tocmai am trăit alegeri intense şi emoţiile sunt puternice", dar "trebuie să ne calmăm", a adăugat el, deşi în ultimele două luni Donald Trump a aţâţat spiritele inflamate, susţinând teorii ale conspiraţiei.


"Mă voi concentra acum pe o tranziţie ordonată şi liniştită a puterii", a asigurat Trump în acest mesaj foarte aproape de un discurs de recunoaştere a înfrângerii sale în alegeri, fără totuşi să o spună în mod explicit. El a transmis acest mesaj pe site-ul Casei Albe, după ce conturile de Twitter și Facebook i-au fost suspendate.

În timpul scenelor de haos din Capitaliu, Trump le transmitea suporterilor săi că sunt speciali și că îi iubește.

"Vă înţeleg suferința. Am avut nişte alegeri care ne-au fost furate. A fost o victorie uriaşă şi toată lumea ştie, în special cealaltă tabără. Dar trebuie să mergeţi acasă acum, trebuie să avem pace, trebuie să avem lege şi ordine (...) Trebuie să avem pace, aşa că mergeţi acasă. Vă iubim. Sunteţi foarte speciali", spunea Trump, într-un mesaj video pe Twitter.

Preşedintele ales Joe Biden, a cărui victorie a fost certificată de Congres în pofida atacului de miercuri asupra clădirii ce găzduieşte cele două camere ale parlamentului american, se va muta la Casa Albă peste 13 zile. Joe Biden a asumat deja rolul de conducător însărcinat cu vindecarea rănilor unei Americi rănite, despre care a spus că a trecut printr-una din cele mai negre zile din istoria sa. Din Wilmington, el l-a acuzat pe Donald Trump că de patru ani "a intensificat atacurile" împotriva instituţiilor democratice americane, campanie care a "culminat" miercuri. (Sursa: Agerpres)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


7607 vizualizari

  • +30 (40 voturi)    
    Baiatul (Vineri, 8 ianuarie 2021, 10:09)

    VARCIOROVA [utilizator]

    este schizofrenic. A ajuns deja in situatia in care ii este frica.
    • +9 (15 voturi)    
      Nu este deloc schizo... (Vineri, 8 ianuarie 2021, 12:02)

      contributor.bis [utilizator] i-a raspuns lui VARCIOROVA

      ...Este doar un sociopat megaloman amoral caruia ii tâtâie fundul din cauza unei posibile implicari penale pentru incitare la revolta. Asa ar trebui, dar marii criminali ai lumii noastre bolnave, pentru a ne demonstra, daca mai era nevoie, "egalitatea" cetatenilor in fata legilor, au murit majoritar în paturile lor matasluite.
      Americanii, daca ar vrea sa arate ca sunt cinstiti, ar trebui sa aplice al 25lea amendament (destituirea) pentru ca acest avorton al infamiei sa nu mai poata în veci candida la vreo functie politica.
      Dar acest lucru nu se va întâmpla din motive de protectie reciproca a corbilor ajunsi in fruntea tarii (tarilor) ("corb la corb..."). Mediocritatea, incompetenta, impostura si-au avut mereu locul in istoria omenirii.
      Republicanii s-au compromis (nu e prima data) dar nu vor renunta pentru ca Trump este "decât" imaginea decadentei politice si sociale a SUA si a tuturor politicienilor actuali din întreaga lume.
      Ca o vor face sau nu, SUA nu mai potsa dea lectii de democratie dupa acest eveniment demn de o tara bananiera (ei au spus-o !). Dar vor continua sa o faca, cu acelasi cinism cu care celelalte tari distopice vor continua sa o faca fara teama de ridicol.
      Dar cum rezilienta acestei tari este recunoscuta, iar memoria lumii (precum si interesele sale) sunt sinonime memoriei unui pestisor rosu de acvariu, viata va continua indiferent ce gândim (si visam) unii si altii.
      La multi ani !
    • +4 (8 voturi)    
      Minerii la Capitoliu (Vineri, 8 ianuarie 2021, 15:38)

      Dianora [utilizator] i-a raspuns lui VARCIOROVA

      Am vazut filmul asta noi romanii cu Iliescu si Cozma in rolurile principale. Ilici s-a lepadat de minerii care-i facusera treaba murdara asa cum se leapada Trump acum de adeptii fanatici pe care ii intaratase sa atace Congresul.
      Tata Ilici isi papa pensia de lux in casa oferita de stat, asa cum Trump isi va petrece viata jucand golf in Florida. Partizanii lor cei mai infocati vor merge la inchisoare in America asa cum au mers capii minerilor in Romania. Pe morti, romani sau americani n-o sa-i invie nimeni...
      Cand o sa invete oamenii simpli ca sunt doar folositi de asa zisii "patrioti nationalisti" din politica?
  • +24 (36 voturi)    
    Trump (Vineri, 8 ianuarie 2021, 10:15)

    _Un stelist_ [utilizator]

    Un mic Nero modern...
    • +15 (23 voturi)    
      Pompierul piroman (Vineri, 8 ianuarie 2021, 10:41)

      Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui _Un stelist_

      Da foc tarii, apoi se "zbate" sa stinga parjolul...
  • +29 (37 voturi)    
    he he (Vineri, 8 ianuarie 2021, 10:19)

    comentacu [utilizator]

    Asta isi negociaza acum scaparea de puscarie...
  • +20 (34 voturi)    
    Pe cine mai pacaleste Trump? (Vineri, 8 ianuarie 2021, 10:31)

    emil bobu [utilizator]

    Dupa 2 luni in care a tot mintit ca a castigat alegerile si a incitat la revolta, Trump acum se da lovit.

    E clar ca nu vroia sa dea declaratia asta, se vede ca e crispat, l-au pus republicanii sa o faca, desi el nu da doi bani pe ei, sau pe SUA.
    • -1 (5 voturi)    
      Nu mai este semn al democratiei? (Vineri, 8 ianuarie 2021, 17:19)

      luciannn [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      Multimile care intrau prin parlament in Serbia sau Hong Kong erau declarate admirativ de americani un semn al democratiei...

      Multimile care intra in parlamentul american sunt "teroristi domestici"...

      Sau poate era doar "american winter", asa cum "arab spring" de acum cativa ani a fost atat de laudata in Vest...

      Nu ca as aproba astfel de actiuni, dar e interesant si dublul standard...
  • +20 (34 voturi)    
    Nimeni nu este deasupra legii. (Vineri, 8 ianuarie 2021, 10:35)

    Ilenuca1 [utilizator]

    Dacă individul nu este suspendat și trimis în judecată pentru incitare la periclitarea ordinii de drept, înseamnă că nu avem stat de drept nici in USA...
  • +10 (20 voturi)    
    Mare ipocrit omul asta (Vineri, 8 ianuarie 2021, 10:44)

    galeo [utilizator]

    E capabil sa calce si pe cadavre pentru a-si vedea interesul.
    Genul asta de caractere, profitori fara scrupule, trebuie indepartati la marginea societatii.
  • -18 (28 voturi)    
    Din pacate, nu se mai poate face nimic ! (Vineri, 8 ianuarie 2021, 10:45)

    Cugetator [utilizator]

    Trump omul , probabil nu trebuia sa castige nici in 2016, pentru ca este un individ vulcanic si impulsiv , foarte putin potrivit ca om de stat. Adevarul este insa ca printr-o energie uriasa, a generat o politica interna si externa , care sunt foarte benefice atat SUA, cat si lumii libere si democratice . A declansat insa o reactie a unor forte rivale ostile in SUA, spre incantarea adversarilor SUA din lume . Rezultatul alegerilor, completat cu evenimentele de la Capitoliu, au dus se pare la infrangerea sa totala , dar este pacat, ca s-a intamplat asa !
    • +9 (17 voturi)    
      Ba e minunat ca s-a intamplat asa (Vineri, 8 ianuarie 2021, 11:40)

      galeo [utilizator] i-a raspuns lui Cugetator

      Americanii sunt acum imunizatii impotriva virusului Trumpist, va ramane o pagina de rusine nationala pentru americani, un exemplu de asa nu...
      Asa cum germanii se simt rusinati ca l-au avut pe Hitler, tot asa le va fi rusine si americanilor ca l-au avut pe Trump.
      Uite asa se maturizeaza si SUA, o natiune tanara, imatura, fara experienta de viata si intelepciunea tarilor europene.
      • +4 (6 voturi)    
        Asa e... (Vineri, 8 ianuarie 2021, 12:49)

        blackarrow [utilizator] i-a raspuns lui galeo

        doar ca si tarile europene mai au de invatat, nu sint chiar asa intelepte, de ex. Franta, ravasita de vestele galbene , aia numai intelepti nu sint...
        • +1 (3 voturi)    
          TArile europene (Vineri, 8 ianuarie 2021, 14:29)

          galeo [utilizator] i-a raspuns lui blackarrow

          Au lideri politici intregi la cap, cu toate tiglele pe casa.
    • +4 (8 voturi)    
      Aoleo! (Vineri, 8 ianuarie 2021, 12:01)

      _Un stelist_ [utilizator] i-a raspuns lui Cugetator

      Ce a fost benefic în politica internă și externă pentru SUA și americani???
  • -11 (19 voturi)    
    Jos palaria! (Vineri, 8 ianuarie 2021, 11:10)

    Jegul Cristian Ioan [utilizator]

    Este ipocrit, desigur, dar are o reactie mai diplomatica decat Ion Ilici, care in iunie 1990 a MULTUMIT minerilor pe care ii chemase si i-a felicitat ca au plantat flori ...
    • +12 (14 voturi)    
      Da si ba (Vineri, 8 ianuarie 2021, 11:37)

      VictorS [utilizator] i-a raspuns lui Jegul Cristian Ioan

      Iliescu si FSN acaparasera toata puterea in Romania 1990, institutiile statului erau 99% loiale.

      Foarte diferite situatiile.

      Iliescu nu a raspuns inca pentru ce a facut, Trump e pus la zid de majoritatea celor din jur.

      A fost asta situatia lui Iliescu in 90?
      Iti zic sigur ca nu a fost.
    • +10 (10 voturi)    
      Este adevarat (Vineri, 8 ianuarie 2021, 12:05)

      VARCIOROVA [utilizator] i-a raspuns lui Jegul Cristian Ioan

      ca nu i-a pus sa planteze flori si nu le-a "multumit" dar, sa nu uitam, ca le-a spus ca sunt "speciali" si ca ii "iubeste". Trump a fost si este un mare dobitoc.
  • +18 (24 voturi)    
    Pacalici (Vineri, 8 ianuarie 2021, 11:13)

    BibiAfricanul [utilizator]

    mai mare ca Trump este greu de gasit. Si este foarte ciudat cum, din 285 de milioane de americani, l-au gasit tocmai pe el sa fie presedinte...
    Omul are evidente probleme psihice. Daca le e frica sa il mai tina cateva zile la Casa Alba, as zice ca e grav. Sa speram ca in aceste ultime 12 zile nu il apuca joaca cu butoanele nucleare.
    Sa vedem fimul pana la capat.
    • +2 (6 voturi)    
      Nu se joaca de unul singur cu "nuke" (Vineri, 8 ianuarie 2021, 11:52)

      Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui BibiAfricanul

      Mai trebuie niste Congres, niste generali, niste ofiteri...
    • +2 (6 voturi)    
      Nu e asa greu sa ajungi presedinte in US (Vineri, 8 ianuarie 2021, 12:20)

      alegzandru [utilizator] i-a raspuns lui BibiAfricanul

      S-a si scris despre asta cand se analiza de ce toti candidatii ultimi au fost f batrani, marea ta dificultate este sa iti castigi locul de candidat al unui partid mare. Si nici asta nu e asa greu, e vb de notorietate si bani in US. Candidatii tineri, fara notorietate, care nu au bugete uriase in spate, sunt mancati de moguli batrani si putred de bogati, care ii surclaseaza in competitiile interne.

      Odata ce ai mandatul unuia dintre cele 2 partide mari, ai cca 50% sanse. Ce a fost greu a trecut. Apoi staful de campanie, bugetul urias, mai un fake news bun, mai un Cambridge Analytica, si scaunul de la Casa Alba va avea si forma c...i tau batran intiparita pt macar 4 ani.
  • +3 (3 voturi)    
    nu ati citit/auzit discursul pana la capat (Vineri, 8 ianuarie 2021, 12:53)

    Barbaneagra [utilizator]

    Finalul apoteotic al video-ului in care Trump face apel (el!) la reconciliere si o schimbare de presedintie calma este : suntem impreuna, ACESTA ESTE DOAR INCEPUTUL.
    Deci, daca il mai voteaza americanii, va fi mai tare decat pana acum.
    Ma mir ca nimeni nu a ascultat discursul ce i s-a pus in fata sa il citeasca, asemeni unui elev cuminte, spasit, speriat ca va fi suspendat. Normal ca ultima fraza a scos-o ca pe un naduf. You just wait till I get the second term...
  • -5 (9 voturi)    
    ? (Vineri, 8 ianuarie 2021, 13:37)

    Gigi Kent [utilizator]

    Nu inteleg unde e schimbarea de ton (in afara de capetele idiotilor progresisti)? Cand a zis ca aproba sau sustine violentele?
  • +2 (4 voturi)    
    ce glumet e (Vineri, 8 ianuarie 2021, 15:29)

    ValentinV [utilizator]

    Immediately.. cam dupa 2 ore mai exact :)) And wait, what, they are not very special anymore? :) Aaa..multumesc pentru sustinere, sper sa fiti la fel de speciali si "peaceful" si la puscarie.
  • -2 (2 voturi)    
    Trump a trădat trumpism-ul! (Vineri, 8 ianuarie 2021, 18:23)

    Con_stan_tin [utilizator]

    Asta-i concluzia susținătorilor săi după acest discurs. Este clar o ruptură între electorat și politiceni în America. Nu contează nivelul de trai al alegătorilor ci diferența dintre politicieni și majoritatea care votează. Când diferența de nivel de trai dintre politiceni și alegători atinge un potențial critic se declașează, logic, o mișcare socială de anulare a acesteia.
  • 0 (2 voturi)    
    Concluzii (Vineri, 8 ianuarie 2021, 21:04)

    wintershadow [utilizator]

    Trump nu a instigat niciodata la violente:

    "Dar trebuie să mergeţi acasă acum, trebuie să avem pace, trebuie să avem lege şi ordine"

    Ci a sustinut pana la capat ceea ce este evident: alegerile au fost furate. Ce i se poate reprosa este ca nu a prevazut ca multimile surexcitate si frustrate sunt imprevizibile si este bine sa fii prevazator in astfel de situatii.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by