Vicepreședinta aleasă a SUA, Kamala Harris, a spus miercuri că se alătură președintelui ales Joe Biden cerând încheierea asaltului asupra Capitoliului.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Mă alătur președintelui ales Joe Biden și apelului său de a pune capăt asaltului asupra Capitoliului și a funcționarilor publici ai națiunii și, așa cum a spus el, ”pentru a permite ca munca democrației să meargă înainte””, a scris Kamala Harris pe Twitter redistribuind o postare a lui Joe Biden în care acesta sublinia că ”scenele haotice de la Capitoliu nu reprezintă cine suntem”.

”Ce vedem este un mic număr de extremiști dedicați fărădelegii. Aceasta nu este opoziție, este dezordine”, a mai spus Joe Biden.