Sudanul va participa duminică la o nouă rundă de negocieri cu Egiptul şi Etiopia pe tema controversatului mare baraj de pe Nil construit de Addis Abeba, a transmis sâmbătă agenţia sudaneză de presă, SUNA, notează AFP, citată de Agerpres.
Negocierile dintre cele trei ţări privind acest proiect etiopian, lansat în 2011 şi destinat să devină cea mai mare hidrocentrală din Africa, sunt în impas de mai multe luni. Ultimele discuţii, care au avut loc prin videoconferinţă în noiembrie, s-au încheiat fără progrese.
"Ministrul de externe, Omar Qamareddine, şi ministrul apelor, Yasser Abbas, vor participa duminică la o reuniune ministerială de negocieri referitoare la Marele Baraj al Renaşterii (GERD)", potrivit SUNA.
Întâlnirea va avea loc în prezenţa unor responsabili din Africa de Sud, ţară care deţine în prezent preşedinţia Uniunii Africane (UA).
Sudanul va propune ca experţilor UA să li se acorde "un rol mai mare" în negocieri pentru a se ajunge la un acord cu caracter obligatoriu pe tema umplerii şi exploatării barajului, a adăugat SUNA, citând un responsabil sudanez sub acoperirea anonimatului.
Barajul provoacă tensiuni în special cu Egiptul, ţară cu peste 100 de milioane de locuitori care depinde 97% de Nil pentru aprovizionarea sa cu apă şi se teme că barajul va duce la reducerea nivelului apelor acestui fluviu.
Cairo, dar şi Khartoum, în aval pe fluviu, doresc un acord legal cu caracter obligatoriu, mai ales în privinţa gestionării barajului. Addis Abeba, care consideră GERD esenţial pentru dezvoltarea sa, este reticentă la această propunere şi susţine că aprovizionarea cu apă a acestor ţări nu va fi afectată.
Sudanul, care a cunoscut inundaţii catastrofale în vară, speră că barajul va ajuta la reglarea fluxului fluviului şi avertizează, totodată, că milioane de vieţi sunt în "mare pericol" dacă nu va fi încheiat un acord.
Context:
Construcția GERD a demarat în 2011, când primul ministru de atunci al Etiopiei, Meles Zenawi, a pus prima piatră a fundației, la 2 aprilie. Ideea construirii acestui baraj este mai veche, locația sa fiind identificată prima oară de către US Bureau of Reclamation, în cursul unei prospectări topografice care s-a desfășurat între anii 1956-1964.
După lovitura de stat din 1974, proiectul a fost abandonat, urmând să fie reluat în 2009. Designul barajului a fost realizat în 2010 de către James Kelston, iar contractul de construcție a fost semnat de către guvernul etiopian cu firma italiană Salini Impregilo, mai nou WeBuild, prin achiziție directă, fără licitație.
Proiectat să producă 6,245 GW energie electrică pentru un cost estimativ de 4,8 miliarde de dolari, barajul este cel mai mare proiect hidroenergetic din Africa și este în întregime finanțat de guvernul și poporul etiopian, prin cumpărare de titluri de stat destinate proiectului. Spre comparație, România produce în mod real, nu pe hârtie, cca. 9-9,5 GW.
Construcția este într-adevăr uriașă, formată, de fapt, din două baraje: unul din rocă, așa-numitul saddle-dam (baraj de suport), de 5,2 km lungime și 50 m înălțime, peste care se suprapune barajul principal, din beton compactat, cu o lungime de 1,78 km și 155 m înălțime. La maxim, barajul va forma un lac de acumulare cu un volum de 74 km cubi și o suprafață de 1874 km pătrați, urcând în amonte aproximativ 255 km.
Uriașe sunt și complicațiile internaționale generate de acest proiect. Problema este, în esență, una simplă: apa are tendința de a curge de la deal la vale, ceea ce dă un avantaj celor așezați spre izvoare și creează o vulnerabilitate pentru cei ce locuiesc în aval. Dat fiind aportul Nilului Albastru la volumul de apă al Nilului, controlul debitului său are un impact semnificativ asupra țărilor aflate în aval, Sudan și, mai cu seamă, Egipt. De aici complicațiile.
Guvernul acestei țări este cel mai vocal critic al proiectului etiopian, pe când cel sudanez încearcă să se mențină într-un echilibru instabil în ecuație datorită potențialelor beneficii pe care barajul le-ar aduce țării. Pentru Egipt însă, care consideră Nilul ca parte a identității sale naționale și care a beneficiat nestânjenit de apa fluviului timp de milenii, barajul este văzut ca o provocare majoră la adresa economiei și securității naționale, ba chiar a supraviețuirii fizice ca popor. Depinzând în proporție de 90% de Nil pentru nevoile sale cotidiene – apă curentă, agricultură, transport și turism – Egiptul percepe proiectul etiopian ca pe o amenințare mortală, de unde și poziția intransigentă în negocieri.
De cealaltă parte, etiopienii consideră construcția și utilizarea barajului ca pe o chestiune de suveranitate națională, o investiție cu potențial de racordare a peste 65 de milioane de cetățeni la curent electric și de dezvoltare economică accelerată, la care se adaugă beneficiile rezultate din exportul de energie electrică. În plus, Etiopia, o țară care în ultimii douăzeci de ani a început să-și facă simțită prezența politică și militară în regiune, vede proiectul ca o restabilire a echității cu privire la utilizarea apelor Nilului după decadele în care a fost lăsată la o parte și considerată irelevantă de către statele din aval și fostul lor stăpân colonial, Marea Britanie.
0
1
