Mii de locuitori din Wuhan au sărbătorit venirea noului an 2021, exact la un an după ce Organizaţiei Mondială a Sănătăţii (OMS) a fost informată despre detectarea primului caz de Covid-19 în acest oraş din centrul Chinei, relatează Agerpres citând AFP.

WuhanFoto: Noel Celis / AFP / Profimedia

O mulţime de oameni a dat drumul în aer la sute de baloane la cea de-a 12-a bătaie a orologiului la miezul nopţii în faţa sediului vămii, o clădire istorică a acestei metropole cu 11 milioane de locuitori.

„2020 a fost un an dificil de parcurs pentru noi cei afectaţi de epidemie, mai ales la Wuhan. Este un lucru pe care nu îl vom putea uita niciodată”, a declarat pentru AFP un locuitor al oraşului. „Am stat închişi mai multe luni (...) dar am supravieţuit”, a spus el.

Noul coronavirus a apărut în acest oraş de pe malul fluviului Yangtze la sfârşitul anului 2019, iar biroul OMS de la Beijing a fost informat despre acest caz în data de 31 decembrie din acel an.

Autorităţile chineze au decretat carantinarea oraşului şi a întregii provincii Hubei la 23 ianuarie 2020, fără a putea împiedica răspândirea noului coronavirus în toate colţurile lumii şi care a provocat moartea a peste 1,8 milioane de persoane.

În China, epidemia a fost contracarată încă din primăvară, iar ultimul deces la nivel naţional a fost raportat la jumătatea lunii mai.

Potrivit bilanţului oficial, China a înregistrat 4.634 de decese şi peste 87.000 de contagieri, dintre care majoritatea la Wuhan, unde carantina a fost ridicată la începutul lunii aprilie.

Semn al prudenţei, majoritatea locuitorilor din Wuhan care au sărbătorit intrarea în anul 2021 au purtat mască.

„China a stăpânit bine epidemia”, a declarat mulţumită o altă locuitoare din Wuhan. „Însă alte ţări sunt în continuare afectate de acest virus. Sper să scape de el cât mai curând posibil”, a adăugat ea.

Potrivit unui studiu serologic, publicat săptămâna aceasta de Ministerul Sănătăţii, peste 4% dintre locuitorii din Wuhan au dezvoltat anticorpi împotriva noului coronavirus.

Raportat la populația orașului, cifra arată că circa 480.000 de persoane au fost contaminate, respectiv de aproape zece ori mai mult decât bilanțul de 50.000 de contaminări comunicat de autorități.