Un roi de 300 de drone luminate dau spectacol în Dubai, în fiecare seară, timp de 45 de zile consecutiv, cu ocazia Festivalului de Cumpărături din Dubai. Reprezentația are loc deasupra unui lac din zona centrală, între mai multe hoteluri celebre și este cea mai mare și lungă de acest gen din Europa, Asia și Orientul Mijlociu.

HotNews.roFoto: Hotnews

Locuitorii și vizitatorii se pot bucura de două spectacole grozave, fiecare cu animații diferite, în fiecare seară până pe 30 ianuarie, dronele decolând pentru primul spectacol la ora 19:00 și apoi la ora 21.30 pentru un spectacol diferit. Fiecare spectacol durează circa patru minute și este gratuit de vizionat, scrie GulfNews.com