Un focar de gripă aviară a fost detectat în Hautes-Pyrénées, în sud-vestul Franței, un nou caz care se adaugă la alte 17 focare din cinci departamente ale țării, a declarat miercuri prefectura, potrivit AFP.

Foto:

Pe 22 decembrie, o suspiciune de gripă aviară a fost declarată în nordul departamentului Hautes-Pyrénées. "Rațele din ferma infectată au fost sacrificate pentru prevenire, iar ferma este dezinfectată", a declarat prefectura într-un comunicat.

Acest focar a fost confirmat miercuri și un ordin de supraveghere va fi emis de prefectul departamentului, stabilind o zonă de protecție de 3 km și o zonă de supraveghere de 10 km în jurul fermei.

Potrivit prefecturii, pe 22 decembrie au fost depistate 17 focare de gripă aviară extrem de patogene pentru păsări de curte în 5 departamente franceze, inclusiv 7 în Corsica și 7 în Landele (sud-vest).

Serviciile de stat subliniază că, la fel ca mai multe țări europene, Franța se confruntă cu un episod de gripă aviară de la mijlocul lunii noiembrie.

Virusul în cauză (H5N8) afectează exclusiv păsările. Nu este transmisibil oamenilor. Boala circulă activ în viața sălbatică și se manifestă în timpul migrației spre sud.

Aceste focare infecțioase reînvie memoria crizelor din iernile 2015-16 și 2016-17.