Reputatul jurnalist turc Can Dundar, condamnat la 27 de ani de închisoare de un Tribunal din Istanbul

de DG     HotNews.ro
Miercuri, 23 decembrie 2020, 12:13 Actualitate | Internaţional


Jurnalistul turc Can Dundar (twitter)
Foto: Hotnews
Reputatul jurnalist turc de opoziţie Can Dundar, refugiat în Germania, a fost condamnat miercuri la peste 27 de ani de închisoare, pentru sprijin acordat unei organizaţii teroriste şi pentru spionaj, informează AFP, citată de Agerpres.

Tribunalul de la Istanbul l-a declarat pe Dundar, fost redactor-şef al cotidianului de opoziţie Cumhuriyet, vinovat pentru publicarea în 2015 a unei anchete în care se afirma că serviciile secrete ale Turciei livrau arme unor grupări islamiste în Siria.

În mai 2016, Can Dundar a fost condamnat în primă instanţă la cinci ani şi zece luni de închisoare pentru divulgarea de secrete de stat, într-un dosar care a provocat furia preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Însă acest verdict a fost anulat în 2018 de o Înaltă Curte care a ordonat un nou proces împotriva lui Dundar, pentru acuzaţii de spionaj ce presupuneau o pedeapsă mai aspră.

În pronunţarea verdictului de miercuri, tribunalul a precizat că Dundar a fost condamnat la 18 ani şi şase luni de închisoare pentru "divulgarea de informaţii confidenţiale şi spionaj" în legătură cu publicarea anchetei asupra armelor furnizate unor grupări islamiste în Siria, şi la opt ani şi nouă luni de închisoare pentru "ajutor acordat unei organizaţii teroriste", referire la reţeaua predicatorului Fetullah Gulen.

Gulen, care trăieşte în exil în SUA, este acuzat de Ankara că a orchestrat puciul eşuat împotriva preşedintelui Erdogan, în iulie 2016. După prima sa condamnare, Dundar s-a refugiat în Germania, în 2016.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















973 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Pacat (Miercuri, 23 decembrie 2020, 12:24)

    Alex_capsunar [utilizator]

    Eu am partiipat la un schimb studentesc in Turcia in 2000 si pot sa va spun ca am intalnit oameni normali (vorbesc de Istanbul, in partea asiatica nu). Probabil Erdogan este un fel de Dragnea al lor, care folosindu-se de presa pe care a reusit sa si-o aserveasca a prostit aproape tot poporul, iar apoi, o data ce a insfacat toata puterea, taie si spanzura. Pacat de poporul ala, care daca ar avea un lider deschis la minte precum Ataturk s-ar putea dezvolta enorm
    • 0 (0 voturi)    
      Ai dreptate (Miercuri, 23 decembrie 2020, 22:41)

      Tony_K [utilizator] i-a raspuns lui Alex_capsunar

      Dar nu ii plange tu pe turci caci ei chiar il iubesc pe Yerdogan in marea majoritate.
  • +3 (3 voturi)    
    Un an, doi (Miercuri, 23 decembrie 2020, 12:31)

    ipolitic [utilizator]

    si se va intoarce acasa ca erou. Poate trei.
    • +2 (2 voturi)    
      N-as fi asa de optimist. (Miercuri, 23 decembrie 2020, 12:39)

      Alex_capsunar [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

      N-as fi asa de optimist. Erdogan e pe cai mari
  • +3 (3 voturi)    
    nu s-a potolit diktatorul? (Miercuri, 23 decembrie 2020, 12:37)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... continua vanatoarea de gulenisti?
    • +2 (2 voturi)    
      Pai nu-l costa nimic. (Miercuri, 23 decembrie 2020, 14:06)

      Alex_capsunar [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Pai nu-l costa nimic. Poate constiinta, dar nu cred ca o are nici pe aceea, setea de putere e mai mare


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by