Viitoarele clădiri federale americane vor trebui să fie "frumoase", construite de preferinţă în stilul greco-roman clasic, a ordonat luni prin decret preşedintele în exerciţiu, Donald Trump, cu o lună înainte de încheierea mandatului său, notează AFP, preluată de Agerpres.

Casa AlbaFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Decretul prezidenţial care vizează să promoveze "o magnifică arhitectură cetăţenească federală" menţionează că stilul "clasic" şi alte stiluri arhitecturale "tradiţionale" vor trebui "privilegiate, în loc să fie descurajate" în construcţia de noi clădiri federale.

Este stilul celor mai celebre monumente ale capitalei americane, cum este Casa Albă, Capitoliul unde se află sediul Congresului sau Lincoln Memorial.

Guvernul american "în bună parte s-a oprit să mai ridice clădiri frumoase", subliniază documentul, criticând "amestecul disparat" de construcţii publice observabil la Washington, mai ales cele care au o vechime de cel mult 70 de ani.

În prima sa versiune, decretul prevedea interdicţia de a se construi clădiri cu un alt stil arhitectural decât stilul greco-roman, provocând iritare în rândul unor asociaţii de arhitecţi.

Deşi mai flexibilă, iniţiativa a fost aspru criticată de Institutul American al Arhitecţilor care şi-a exprimat "consternarea".