Poliţia austriacă a arestat încă doi suspecţi în ancheta privind atacurile comise la Viena la începutul lunii noiembrie, transmite duminică Agerpres.

Atac islamist VienaFoto: Joe Klamar / AFP / Profimedia

Parchetul austriac a precizat că unul dintre suspecţi este un cetăţean austriac de origine afgană, al cărui ADN a fost descoperit pe arma folosită de jihadistul care a ucis patru oameni pe 2 noiembrie în capitala Austriei.

Procurorii vor solicita instanţei plasarea în arest preventiv a acestui suspect, în vârstă de 26 de ani. ''Urme ale ADN-ului acestei persoane au fost găsite pe armă'', a declarat o purtătoare de cuvânt a Parchetului austriac.

Parchetul a refuzat să ''confirme naţionalitatea celui de-al doilea'' suspect. Cererile de arest preventiv urmează să fie făcute în cursul zilei de duminică.

La 2 noiembrie, patru persoane cu vârste cuprinse între 21 de ani şi 44 de ani au fost ucise pe străzile din Viena.

Poliţia l-a împuşcat mortal pe autorul atacului, un austro-macedonean în vârstă de 20 de ani care se declarase susţinător al grupării jihadiste Stat Islamic.

Un număr de 18 persoane au fost deja arestate la scurt timp după atac, în Austria şi Elveţia. Autorităţile germane şi cele elveţiene anchetează mai multe persoane bănuite de legături cu atacatorul.

O asociaţie şi o moschee care potrivit autorităţilor austriece participaseră la radicalizarea atacatorului au fost închise din ordinul guvernului de la Viena.

Austria este o ţară neutră, cu o populaţie de 8,9 milioane de locuitori, care mult timp a fost ocolită de ameninţarea jihadistă. Acest stat a recenzat prezenţa a aproximativ 150 de jihadişti pe teritoriul său.