Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord miercuri pentru a aplica sancțiuni economice suplimentare asupra Belarusului din cauza reprimării brutale ale protestelor anti-Lukașenko, 29 de persoane și 7 companii sau organizații urmând să fie vizate de noile sancțiuni, relatează Euractiv.

Putin si LukasenkoFoto: kremlin.ru

Măsurile vor fi anunțate oficial joi când va fi publicată lista persoanelor și entităților vizate, aceasta fiind a treia rundă de sancțiuni impusă de UE împotriva regimului lui Alexandr Lukașenko.

Lukașenko, fiul său, și peste 50 de oficiali bieloruși sunt supuși deja sancțiunilor UE.

Surse din Consiliul European și un diplomat UE au declarat pentru AFP că ambasadorii celor 27 de state membre au ajuns la un acord asupra noilor sancțiuni, numele indivizilor și organizațiilor vizate urmând să fie publicate în curând.

Printre măsurile care vor fi adoptate se numără înghețarea conturilor bancare din UE și interdicția de a călători în spațiul comunitar.

Decizia ambasadorilor a venit în aceeași zi în care Svetlana Tihanovskaia, lidera din exil a opoziției bieloruse, s-a aflat la Bruxelles pentru a primi Premiul Saharov, decernat anual de Parlamentul European pentru apărarea drepturilor și libertăților.

UE a decis aplicarea unor noi sancțiuni împotriva regimului Lukașenko după ce acesta a continuat măsurile de reprimare a opoziției prin arestări, hărțuiri și intimidări.

Autoritățile din Belarus au anunțat săptămâna trecută că vor închide frontierele terestre ale țării pentru a încetini răspândirea coronavirusului, măsură catalogată de opoziție drept o nouă formă mascată de reprimare a disidenței.

A fost decisă „suspendarea ieșirilor din Belarus pentru cetățenii bieloruși și străinii care au rezidența” în țară, a anunțat într-un comunicat guvernul de la Minsk.

Interdicția vizează ieșirile din țară pe rutele terestre, fiind posibilă în continuare părăsirea țării cu avionul, potrivit aceleiași surse.

Măsura a fost denunțată de lidera opoziției Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil, aceasta afirmând că interdicția vizează impunerea unei „cortine de fier” asupra Belarusului în urma a patru luni de proteste fără precedent împotriva lui Alexandr Lukașenko.

Citește și: