Aproximativ 40 de ofițeri de poliție au fost răniți în centrul Kievului marți în confruntări cu protestatarii anti-carantină, a declarat poliția ucraineană într-un comunicat, relatează AFP.

Piata Maidan din KievFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Câteva mii de oameni, dintre care mulți erau mici antreprenori și comercianți, s-au adunat în Piața Independenței, mai cunoscută la Kiev ca Maidan, pentru a participa la o demonstrație împotriva măsurilor luate recent.

Autoritățile ucrainene au anunțat săptămâna trecută închiderea școlilor, universităților, afacerilor neesențiale, a restaurantelor, a cinematografelor și a sălilor de sport în perioada 8-24 ianuarie pentru a stopa pandemia de coronavirus.

Protestatarii au încercat să ridice corturi în piață, dar au fost împiedicați să facă acest lucru de către poliție, mass-media locală relatând că au fost folosite gaze lacrimogene.

Un jurnalist AFP a văzut ambulanțele îndreptându-se spre piață, iar cum un protestatar a fost luat din mulțime. Nu au fost date cifre privind răniții în rândul manifestanților.

Polițiștii au indicat că 40 de ofițeri de poliție au suferit arsuri la ochi după ce manifestanții ar fi aruncat la rândul lor cu bombe cu gaze lacrimogene. Un polițist a fost, de asemenea, rănit la cap.

Fostă republică sovietică cu un sistem de sănătate șubrezit, Ucraina a înregistrat peste 909.000 de cazuri de coronavirus, inclusiv 15.480 de decese, la aproximativ 40 de milioane de locuitori.